BUCUREŞTI, 21 iul – Sputnik, Doina Crainic. Un medicament numit SNG001 ar putea reduce cu 79% riscul de a dezvolta o formă severă a bolii Covid-19, potrivit rezultatelor preliminare dezvăluite luni de laboratorul britanic Synairgen, care îl produce.
Acest tratament inhalat utilizează beta-interferonul, o proteină naturală care implicată răspunsul organismului la viruși, relatează AFP.
Studiul realizat de Universitatea din Southampton asupra a 101 pacienți arată că pacienții trataţi cu acest medicament au o șansă mai mică cu 79% decât cei care au primit un placebo de a dezvolta forme severe ale bolii, astfel încât să aibă nevoie de ventilarea artificială a plămânilor sau să fie chiar fatală. Pacienții tratați cu SNG001 au şanse de două ori mai mari să se recupereze în comparație cu cei care au primit un placebo, scrie Sputnik France, cu referire la studiu.
Trei dintre pacienții (6%) tratați cu placebo au murit, în timp ce în rândul celor care au fost tratați cu SNG001 nu a avut loc niciun deces.
Ar putea fi o „descoperire majoră”
Studiul a fost realizat pe un eșantion relativ mic de pacienți și nu a fost evaluat inter pares, dar ar putea revoluționa modul în care este tratat Covid-19. Potrivit lui Richard Marsden, directorul Synairgen, acesta ar putea fi un „pas important înainte”.
„Rezultatele confirmă convingerea noastră că interferonul beta (...) are un potențial enorm ca tratament bazat pe inhalare pentru a restabili răspunsul imun al plămânilor, a întări protecția, a accelera recuperarea și a combate impactul virusului SARS-Cov-2, a declarat prof. Tom Wilkinson, profesor de medicină, specializat în probleme ale căilor respiratorii, de la Universitatea din Southampton şi care a condus procesul.
De asemenea, prof. Stephen Holgate, cofondatorul Synairgen, a declarat că acest tratament „restabilește capacitatea plămânilor de a neutraliza virusul şi orice mutație a virusului sau de a împiedica coinfectarea cu un alt virus respirator, cum este gripa sau RSV (un virus respirator comun), așa cum s-ar putea întâmpla în sezonul rece, în cazul unei reveniri a COVID-19”.
Până atunci, un singur medicament, dexametazona, şi-a dovedit eficienţa la pacienții cu Covid-19. Un alt tratament, antiviralul remdesivir, reduce durata internării în spital, dar nu și mortalitatea.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova