Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

MAI a venit cu un mesaj către organizatorii protestelor anunțate pentru duminică

© Sputnik / Mihai CarausПротест комбатантов перед зданием парламента Молдовы
Протест комбатантов перед зданием парламента Молдовы - Sputnik Moldova
Abonare
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Mariana Grama, a avut recomandări pentru organizatorii și participanții la acțiunile de protest anunțate pentru 19 iulie. Poliția va interveni, dacă situația o va cere, așa cum prevede legea.

CHIȘINĂU, 18 iul – Sputnik. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) avertizează că Poliția va fi prezentă pe întreaga durată a desfășurării manifestației duminică, 19 iulie, și va asigura buna desfășurare și pașnica desfășurare a acestui protest, cu asigurarea ordinii publice, așa cum prevede legea. Totodată, în cazul încălcării ordinii publice de către participanți, Internele își rezervă dreptul de a sista întrunirea sau, în cazul nereușitei sistării, să disperseze forțat întrunirea.

протестующие перекрыли проспект Штефана чел Маре - Sputnik Moldova
Cine a câștigat și cine a pierdut în altercațiile de ieri dintre polițiști și veterani

O declarație în acest sens a fost făcută de Secretarul de stat în MAI, Mariana Grama, la un briefing din 18 iulie. Ea a îndemnat participanții la acțiune să dea dovadă de responsabilitate și înțelepciune, să se abțină de la îndemnurile la violență. Totodată, secretarul de stat a subliniat că MAI mizează pe cooperare și înțelegere și că nu va fi admisă provocarea forțelor de ordine.

Responsabilul din MAI le-a recomandat organizatorilor protestelor „să nu supună riscului viața veteranilor în etate”, pentru că „susținerea poate fi obținută și online, pe rețelele de socializare” sau pe alte platforme.

Totodată, Mariana Grama i-a îndemnat pe locuitorii Capitalei să evite duminică centrul Chișinăului, iar pe participanții la acțiunea de protest – să respecte normele restrictive ce vizează prevenirea răspândirii COVID-19, inclusiv să poarte corect masca de protecție.

Deocamdată, nu se cunoaște câți polițiști vor asigura ordinea publică pe durata protestului. Numărul polițiștilor va fi decis de MAI în funcție de numărul participanților la proteste.

Mariana Grama a respins anumite informații vehiculate în spațiul public despre protestul neautorizat din 16 iulie al veteranilor. Potrivit ei, nu este adevărată informația potrivit căreia o persoană ar fi fost internată în urma altercațiilor cu polițiștii. Totodată, ea a menționat că zece polițiști și patru carabinieri au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Polițiștii ar fi aplicat forța fizică doar gradual, în timpul reținerilor de după destabilizări, și doar împotriva persoanelor care au manifestat violență.

Pe durata protestului, trei persoane au fost examinate de medici. Doi bărbați, potrivit Poliție, au revenit la protest după ce au fost examinați.

Un al treilea bărbat este internat în spital din cauză că a făcut o criză convulsivă, pe fundalul nerezistenței fizice la stres, potrivit Marianei Grama.

Poliția a informat despre pornirea a trei cauze penale și a trei cauze contravenționale în urma protestelor din 16 iulie.

Протест комбатантов перед зданием парламента Молдовы - Sputnik Moldova
Societate
Igor Dodon: Toți au dreptul să protesteze, dar să protesteze conform legislației

Procesele penale se referă la „tentativă de chemare la dezordine în masă, chemare la violență și ură, blocarea traseelor”. Procesele contravenționale vizează „nesubordonarea cu rea voință la cerințele legale ale angajaților poliției aflați în exercițiul funcțiunii; blocarea intenționată a arterelor de drum; nerespectarea măsurilor de sănătate publică pe perioada stării de urgență în sănătate publică”.

Menționăm că președintele Igor Dodon a comentat că poliţiştii au acționat conform legii atunci când au utilizat forţa fizică şi gaze lacrimogene împotriva protestatarilor. Șeful statului a subliniat că nu este împotriva protestelor, dar că acestea trebuie să se desfășoare cu respectarea legii.

În opinia lui Igor Dodon, polițiștii moldoveni sunt mult mai reținuți în aplicarea forței în raport cu protestatarii, în comparație cu forțele de ordine din SUA, UE, alte țări.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0