Deși problema este cunoscută de deputați, Parlamentarii ezită să vină cu anumite măsuri restrictive pentru produsele de import și ajutorarea producătorilor agricoli din țară, chiar dacă proiectul de lege ce prevede obligativitatea pentru magazine de a avea cel puțin 50 la sută produs autohton pe rafturile lor se prăfuiește de câțiva ani prin sertarele parlamentarilor.
Într-un interviu acordat pentru Sputnik, președintele Comisiei parlamentare agricultură şi industrie alimentară, Radu Mudreac, a menționat că există mai multe probleme ce trebuie rezolvate.
"Eu sunt cel care a promovat foarte mult acest proiect de lege, însă trebuie să înțelegem că există și anumite riscuri pe care trebuie să le înlăturăm. De exemplu, noi nu avem capacitatea de a asigura cu anumite produse magazinele, precum sunt lactatele și alte. De aceea, trebuie să fie clar și să existe elaborat în fiece an un amendament la această lege. Sper foarte mult ca legea să fie aprobată de Parlament foarte curând", a subliniat Radu Mudreac.
Amintim că, în anul 2018, în Parlament a fost examinat și aprobat în prima lectură un proiect de modificare și completare a unor acte legislative, care ar putea institui norme de reglementare în relaţiile contractuale dintre furnizori şi comercianţi pe lanţul alimentar. În scopul susţinerii comercializării produselor alimentare autohtone, autorii propuneau stabilirea unei cote de raft, nu mai puţin de 50% din lungimea liniară a raftului, destinată expunerii şi vânzării produselor fabricate în Republica Moldova. Această normă urma să fie aplicată la 6 luni de la data publicării, lista produselor urmând să fie aprobată și actualizată anual de Guvern.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova