CHIȘINĂU, 16 iul – Sputnik. Prin proiectul votat joi de Legislativ, statul își propune să consolideze protecția cetățenilor la angajarea în câmpul muncii peste hotare, informează serviciul de presă al Parlamentului.
Proiectul prevede între altele o reglementare mai eficientă a activității agențiilor private ce prestează servicii de intermediere a muncii cu scopul angajării peste hotare. Astfel, Inspectoratul de Stat al Muncii va realiza controale, inclusiv inopinate, pentru identificarea cazurilor când aceste servicii sunt acordate de către intermediarii nelicențiați.
Totodată, scopul acestor controale este și preveniri cazurilor de trafic de persoane, muncă forțată și a altor circumstanțe care ar putea afecta drepturile lucrătorilor în străinătate.
De asemenea, urmează să fie modificată și procedura de obținere a licenței, care la momentul actual, în opinia autorilor proiectului, împiedică desfășurarea legală a activității de plasare în câmpul muncii. Astfel, se propune introducerea licenței unice.
”Drept urmare, agențiile private vor obține o singură licență și vor declara la Agenția Servicii Publice partenerii străini cu care colaborează, pentru a fi incluși în licență”, este menționat în comunicat..
Un alt aspect îl constituie introducerea contractului de intermediere, care va fi încheiat în mod obligatoriu între persoana aflată în căutarea unui loc de muncă în străinătate și agenția privată.
De asemenea, proiectul definește procedura de desfășurare a activității de muncă în calitate de auto-angajat, dar și recunoașterea unor altor tipuri de relații de muncă prezente la moment pe plan internațional.
Proiectul presupune și alte modificări ale legislației, inclusiv excluderea prevederilor ce țin de suspendarea plății ajutorului de șomaj pe perioada antrenării în măsuri active de ocupare a forței de muncă cu scopul sporirii protecției sociale a șomerilor. De asemenea, se introduc și garanții de informare adecvată a cetățeanului privind riscurile, drepturile, dar și obligațiile ce rezultă din plasarea în câmpul muncii în străinătate.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova