CHIȘINĂU, 15 iul – Sputnik. Potrivit statisticilor, din 10 martie până pe 1 iulie 2020, în țară au revenit în jur de 415 mii de cetățeni moldoveni – emigranți.
Despre acest lucru a vorbit Olga Gagauz, vicedirector INCE, cercetător principal în cadrul Centrului de Cercetări Demografice, în cadrul conferinței online ”Cum influențează situația epidemiologică asupra proceselor demografice din Moldova”.
Potrivit specialistului, emigranții au fost nevoiți să revină în Moldova din țările în care munceau din cauza situației pandemice. Și deocamdată este prematur să se facă anumite concluzii despre faptul dacă vor putea acești oameni să rămână sau vor pleca înapoi imediat ce o va permite situația. Cu toate acestea, experiența acumulată de demografi vorbește despre aceea că, de regulă, nivelul migrației se poate modifica în contextul unei anumite crize, însă odată ce problema încetează să mai fie acută, indicatorii statistici ai migrației revin la nivelul precedent.
”Influența crizelor, epidemiilor, pandemiilor, crizelor economice asupra indicatorilor privind mortalitatea, natalitatea, migrația este vizibilă, dar are un caracter de foarte scurtă durată. După normalizarea situației, de regulă, nivelul migrației revine la situația care a fost până la criză”, a menționat expertul.
În opinia lui Gagauz, emigranții vor continua să plece, iar cei care se află în străinătate într-o situație dificilă așteaptă posibilitatea să poată reveni în țară. Însă cât de îndelungată va fi aflarea lor aici și dacă vor rămâne în țară depinde de foarte mulți factori, astfel că deocamdată este imposibiă oferirea unui pronostic univoc.
”Planifică ei să rămână pentru totdeauna, își vor căuta un loc de muncă sau își vor deschide o afacere, est o chestiune foarte complicată. Cel mai probabil, situația actuală este pur și simplu o pauză, oamenii încearcă să treacă peste această perioadă”, a conchis expertul.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova