CHIȘINĂU, 16 iul - Sputnik. Specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică au verificat în ultima săptămână 231 de obiective ale economiei naționale.
În cazul a 45 de obiective, specialiștii ANSP au depistat încălcări ale normelor de conduită impuse de către autoritățile din domeniul sănătății publice în scopul diminuării riscului de răspândire a infecției COVID-19.
Cele mai frecvente abateri atestate sunt: supraaglomerarea spațiului, admiterea spre deservire a persoanelor care nu poartă măști de protecție, activitatea personalului care nu este dotat în totalitate sau nu utilizează echipamentul de protecție individuală (măști, mănuși, viziere său ochelari de protecție în caz de necesitate) nerespectarea distanței impusă de cel puțin doi metri între locurile de muncă.
Astfel, a fost sistată temporar activitatea a patru unități de prestări servicii, inclusiv a trei frizerii. În același timp, au fost întocmite 25 de procese verbale de contravenție administrativă, fiind aplicate amenzi în sumă de aproximativ 22 mii de lei.
ANSP solicită tuturor agenților economici să asigure implementarea deplină a măsurilor de sănătate publică impuse de către autorități. Totodată, facem apel către populație să respecte recomandările pentru prevenirea răspândirii infecției COVID -19.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova