CHIȘINĂU, 16 iul – Sputnik. Două dintre cele mai dezvoltate state ale lumii, Israel și Japonia, transmit semnale de alarmă – și chiar de disperare, s-ar putea spune, din cauza recrudescenței infectărilor cu COVID-19.
Astfel, ministrul Sănătății de la Tel Aviv, Yuli Edelstein, vorbește de posibilitatea atingerii pragului de ”2.000 de noi infectări zilnice”. Ministrul israelian anunță că, dacă în următoarele zile nu se reduce numărul infectărilor, se va recurge la măsura închiderii totale.
Potrivit site-ului de limba hebrew Ynet, Edelstein a declarat că, în situația în care vor fi 2.000 de cazuri pozitive pe zi, Israel nu va avea de ales decât să reimpună blocarea totală.
”2.000 de cazuri este cu siguranță un steag roșu”, a declarat ministrul. ”Dacă ajungem la aproximativ 2.000 de noi infecții zilnice și creșterea îngrijorătoare a pacienților în stare gravă, ce altceva putem face?”.
Edelstein a mărturisit – ”Dacă nu se întâmplă un miracol aici și nu vedem o decelerare a ratei infecției, atunci ar trebui să așteptăm alte trei sau patru zile pentru a vedea dacă restricțiile recente au vreo influență… dar ar fi un miracol” – transmite I24 News.
Și în cazul Japoniei situația este extrem de gravă, autorităţile nipone instituind nivelul maxim de alertă COVID-19 în metropola Tokyo.
”Experţii tocmai ne-au spus că situaţia legată de propagarea noului coronavirus este de nivelul 4 pe o scară de risc de la 1 la 4”, a declarat guvernatoarea din Tokyo, Yuriko Koike, transmite presa internațională.
De remarcat că Tokyo, dar și multe orașe din Israel, sunt zone extrem de aglomerate, capitala niponă având și un grad de poluare ridicat.
Gravă este și situația cadrelor medicale din cele două state – dar și faptul că autoritățile recunosc că, în cazul impunerii unor noi restricții, se vor confrunta cu reacții dure ale populației.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova