CHIȘINĂU, 15 iul – Sputnik. Campania de recoltare a cerealelor din prima grupă, inclusiv a grâlui, este în toi și va mai dura vreo săptămână, a precizat, în debutul ședinței Guvernului din 15 iulie, ministrul Agriculturii, Ion Perju.
Ministrul a menționat că este scontată o recoltă totală nu mai mică de 600 de mii de tone de grâu, necesarul pentru consumul intern fiind de vreo 350 de mii de tone. Recolta de anul acesta va fi de aproape două ori mai mică decât cea din 2019, dar, oricum, vom avea grâu și pentru export.
Ion Perju a spus că nu există estimări referitoare la cantitățile de grâu alimentar și furajer ce vor fi obținute – acest aspect va fi clar la finalul campaniei de recoltare.
Recolta de grâu este relativ bună în regiunea de nord, afectată mai puțin decât sudul de înghețuri și secetă. În nord sunt recoltate 2,5 – 3 tone de grâu la hectar. Unele gospodării, puține la număr, au recoltat chiar și 6 tone de grâu la hectar, datorită metodelor avansate pe care au posibilitatea să le aplice.
Partea de sud a fost puternic afectată de intemperii – unii agricultori au adunat cu greu vreo 400-500 de kilograme de grâu de pe un hectar de teren.
La această oră, orzul de toamnă practic a fost recoltat în totalitate. În privința cerealelor din a doua grupă, ministrul Agriculturii s-a declarat optimist.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova