CHIȘINĂU, 15 iul – Sputnik. Ambasada Moldovei la Roma a comunicat că, potrivit deciziei Cabinetului de Miniștri din Italia, a fost prelungită până pe 31 iulie interdicția de intrare în această țară a cetățenilor moldoveni, dar și ai altor 12 state.
”Astfel, se atrage atenţia că până la data indicată rămân în vigoare şi reglementările prin care se interzice intrarea în Italia, a persoanelor care în ultimele 14 zile s-au aflat sau au tranzitat următoarele țări: Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia și Herțegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Moldova, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană.”, atenționează Ambasada.
Totodată, ca excepție de la această regulă este permisă intrarea în Republica Italiană a cetățenilor italieni, ai statelor Uniunii Europene, statelor Acordului Schengen, Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Andorrei, Principatului Monaco, Republicii San Marino și Statului Vatican, care au reședință/domiciliu în Italia. Aceștia pot intra în țară, cu completarea unei declarații/autocertificare și doar cu respectarea obligatorie a carantinei de 14 zile.
De menționat că mulți dintre cetățenii moldoveni dețin și cetățenia română, astfel că ei pot ajunge pe teritoriul Italiei, având însă obligația să respecte perioada de carantină de 14 zile.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova