CHIȘINĂU, 9 iul - Sputnik. Parlamentul Republicii Moldova a reușit astăzi să se întrunească în ședință plenară. Președintele Legislativului, Zinaida Greceanîi, a anunțat că în sala de ședințe sunt 51 de deputați. Premierul Ion Chicu a prezentat în fața deputaților proiectele pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea.
Unul dintre cele mai importante proiecte pentru care Guvernul își asumă răspunderea este cel de modificare a legii bugetului de stat, prin care au fost majorate cheltuielile cu peste un miliard de lei.
Proiectul prevede subvenționarea întreprinderilor și organizațiilor necomerciale care au instituit șomaj tehnic în perioada stării de urgență, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, fonduri adăugătoare pentru realizarea programelor în domeniul ocrotirii sănătății. Parlamentul urma să se întrunească în ședință în data de 2, 3 și 6 iulie. Ședințele nu au avut loc însă din cauza lipsei de cvorum. Deputații PAS, Platformei DA, PP Șor și cei din PRO Moldova au boicotat întrunirile.
Politică pe muchie de cuțit
Amintim că anterior, pe profilul de Facebook al deputatului Ștefan Gațcan, ales în Parlament din partea Partidului Socialist, în urma alegerilor repetate noi în circumscripția Hâncești, a fost publicată declarația privind retragerea din fracțiunea PSRM și intenția sa de a se alătura Pro Moldova. Foștii colegi au condamnat acest pas al parlamentarului și l-au rugat să-și depună mandatul de deputat. Ulterior, președintele fracțiunii socialiste, Corneliu Furculiță, a declarat că Gațcan a depus o cerere de depunere a mandatului.
De asemenea, socialiștii au anunțat că Gațcan nu a depus el personal cererea de ieșire din facțiune și de aderare la Pro Moldova la secretariatului Parlamentului. Deputații Pro Moldova au anunțat că, ceva mai devreme de apariția acestei declarații, Gațcan a făcut apel la Procuratura Generală din motivă că socialiștii l-ar fi obligat să-și predea mandatul. Ulterior, deputații Pro Moldova și susținătorii lor au organizat un protest în preajma președinției. Serviciul Protecție și Pază de Stat a fost obligat să solicite ajutorul poliției pentru a asigura ordinea publică. Andrian Candu, liderul partidului foștilor democrați, a declarat că Gațcan ar fi fost reținut. Totuși, în același timp, pe pagina lui Gațcan de pe Facebook a apărut un videoclip în care acesta spunea că el este în regulă și că a fost alături de membrii familiei sale. Între timp, Inspectoratul General al Poliției, a comentat incidentul din preajma președinției.
”Acțiunile poliției au fost ghidate în strictă conformitate cu Legea 320/2012 cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului, restabilind accesul pe teritoriul instituției cu respectarea principiului proporționalității, în strictă conformitate cu art.5 din Legea 218 privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc”, au precizat Inspectoratul General al Poliției printr-un comunicat.
De asemenea, instituția a amintit că toți cetățenii sunt egali în fața legii și li se cere să respecte legile Moldovei, indiferent de statutul lor.
”Legea 39 despre statutul deputatului în parlament nu atribuie împuterniciri deputaților în astfel de situații. Persoanele care nu sunt de acord cu acțiunile Poliției le pot contesta, fără a opune rezistență sau a aplica forța fizică”.
Joi, 9 iulie, Ștefan Gațcan s-a prezentat în Parlament și a asigurat cvorumul pentru desfășurarea ședinței.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova