CHIȘINĂU, 6 iul - Sputnik. „Partidele politice care limitează activitatea Guvernului, care încalcă Constituția prin faptul că nu permit Executivului să-și asume răspunderea pe anumite proiecte de legi, poartă toată responsabilitatea pentru criza politică din țară”.
Declarația a fost făcută de premierul Ion Chicu după ședința de lucru a conducerii de vârf a țării. Chicu spune că angajarea răspunderii pe rectificare a fost creată în deplină concordanță cu articolul 6 din Constituția Republicii Moldova.
„Eu sper foarte mult că astăzi la ora 14:00, când este planificată ședința Parlamentului, acești politicieni se vor gândi la țară și vor oferi Guvernului posibilitatea să muncească. În funcție de comportamentul unor politicieni vom decide cum vom acționa mai departe”, a mai spus Chicu.
De precizat, unul dintre cele mai importante proiecte pentru care Guvernul își asumă răspunderea este cel de modificare a legii bugetului de stat, prin care au fost majorate cheltuielile cu peste un miliard de lei. Proiectul prevede suvenționarea întreprinderilor și organizațiilor necomerciale care au instituit șomaj tehnic în perioada stării de urgență, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, fonduri adăugătoare pentru realizarea programelor în domeniul ocrotirii sănătății.
Amintim, săptămâna trecută premierul Chicu urma să iasă în fața deputaților pentru asumarea răspunderii, lucru care nu s-a întâmplat din cauza că mai multe partide politice au boicotat ședințele Legislativului. Astfel. cei din Pro Moldova, ACUM, dar și Partidul Șor, nu s-au prezentat la ședințele de joi și vineri. Potrivit reprezentanților acestor partide, aceste legi trebuie votate în Parlament.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova