Demiterea Guvernului Chicu va duce Moldova într-un blocaj pentru cel puțin șase luni, lucru ce va agrava și mai mult criza epidemiologică și cea economică. Declarația îi aparține directorului companiei de consultanță și cercetare politică „Intellect Group”, Ian Lisnevschi, și a fost făcută în cadrul emisiunii „La Ordinea Zilei” de la Sputnik Moldova.
Sociologul nu vede cum PAS, PPDA, Partidul Șor și Pro Moldova ar putea ajunge la un compromis privind învestirea unui nou Executiv.
„Noi cu toții știm despre dorința de a demite Guvernul Chicu, dar nu știm cum ar fi posibilă instaurarea unui nou Guvern. Domnul Năstase vrea să-și asume responsabilitatea pentru noul Guvern, dar noi nu știm care va fi componența acestui Guvern, cine va vota pentru el”, spune Ian Lisnevschi.
Un lucru este cert, societatea a obosit de show-urile politice, alegeri și alianțe. Oamenii vor să trăiască mai bine, în niciun caz mai rău.
„Și sondajele arată că 60-70% din populație nu dorește alegeri anticipate și nici schimbarea Guvernului, fiindcă orice om înțelege că fără Guvern procesele sunt blocate, iar Moldova riscă să intre într-o criză și mai mare”, adaugă directorul companiei de consultanță și cercetare politică „Intellect Group”.
Potrivit sociologului, o eventuală demitere a actualului Executiv nu va afecta deloc imaginea partidelor de la guvernare, ci mai degrabă formațiunile din opoziție se vor discredita.
„Orice următoare mișcare – demiterea guvernului Chicu sau alegeri parlamentare anticipate va fi mai degrabă o lovitură pentru opoziție decât pentru guvernare, fiindcă, prin aceste acțiuni, opoziția își asumă responsabilitatea de a bloca Republica Moldova pentru cel puțin jumătate de an. De la căderea Guvernului și până la alegeri anticipate este un anumit interval de timp, interval în care niciun stat și nicio instituție internațională nu va colabora cu Republica Moldova, așa sunt regulile. În perioada electorală nu se încheie contracte, nu se acceptă credite, etc. Ceea ce înseamnă că Republica Moldova se va pomeni într-un blocaj internațional”, spune Ian Lisnevschi.
Astfel, în pofida plecărilor din Partidul Democrat, acest Guvern are toate șansele să activeze în regim obișnuit cel puțin până la un eventual scrutin parlamentar anticipat.
„De aceea eu cred că guvernul Chicu va rămâne oricum, chiar și ca Guvern minoritar, care se va îndrepta spre proiecte sociale, pe alocuri puțin populiste pentru a arăta cine votează legile bune și cine blochează aceste legi, dar va rămâne”, conchide Ian Lisnevschi.
Totuși, dacă PAS, PPDA, Partidul Șor și Pro Moldova ar ajunge la un compromis privind instaurarea unui nou Executiv, acesta ar fi de scurtă durată.
„Chiar dacă luăm în calcul o posibilă influență din exterior ce ar determina aceste patru formațiuni să ajungă la un compromis, aceasta ar fi o strategie de scurtă durată, o strategie de cel mult două luni de zile, fiindcă aceste formațiuni nu au cum să se înțeleagă pentru a forma un nou Guvern – fiecare are viziunea sa, interesul său”, subliniază Ian Lisnevschi.
Mai ales că un astfel de scenariu i-ar garanta Maiei Sandu înfrângerea în scrutinul prezidențial din toamnă.
„Un lucru este cert, de pe urma unei astfel de alianțe (n.r. PPDA-PAS-Partidul Șor-Pro Moldova), cel mai mult va avea de pierdut dna Maia Sandu, deoarece orice asociere cu Pro Moldova și Partidul Șor îi va aduce dividente negative de imagine, iar cel mai mult ar avea de câștigat dl Igor Dodon, care ar putea câștiga scrutinul prezidențial din toamnă chiar din primul tur”, conchide Ian Lisnevschi.
Amintim că marți deputatul socialist Ștefan Gațcan a anunțat că părăsește fracțiunea PSRM și aderă la Pro Moldova. A doua zi însă președintele fracțiunii PSRM Corneliu Furculiță a anunțat că Gațcan și-a depus mandatul de deputat.
În prezent, coaliția PSRM-PDM nu mai deține numărul necesar de voturi pentru a avea majoritate simplă.