Votul în Rusia începe la ora 8:00 dimineața, ceea ce înseamnă că în unele regiuni din Orientul Îndepărtat ale federației oamenii au început să vină la urne la ora 23:00 a Moscovei.
Astăzi este principala zi a scrutinului privind amendarea Constituției, dar cetățenii ruși pot vota începând cu data de 25 iunie.
Ei și-au putut exercita acest drept și prin intermediul votului electronic. Cei care au ales această modalitate, urmau în perioada 5 - 21 iunie să depună o cerere prin intermediul portalului serviciilor publice sau prin mos.ru.
Potrivit președintelui CEC al Rusiei, Ella Pamfilova, în cadrul votării sunt deschise peste 96,5 mii de secții de vot.
Și cetățenii ruși care se află în Moldova își pot exercita dreptul la vot - la Chișinău și Tiraspol. În Capitală a fost deschisă o secție de votare în cadrul secției consulare a Ambasadei Federației Ruse, iar la Tiraspol oamenii pot vota în scuarul Bisericii „Sfântul Andrei”.
Secțiile votare de pe teritoriul Republicii Moldova vor fi deschise pe tot parcursul zilei, de la 08:00 până la 20:00.
Pentru a primi buletinul de vot, oamenii trebuie să aibă cu ei pașaport valabil care atestă cetățenia Rusiei sau certificat de reîntoarcere în Federația Rusă.
În cadrul secțiilor de votare vor fi întreprinse măsuri de prevenire a infecției COVID-19 și de asigurare a securității pentru toți participanții la vot.
Amintim că Vladimir Putin a propus adoptarea unor amendamente la legea fundamentală a Rusiei în luna ianuarie a acestui an, în cadrul unui mesaj anual adresat Adunării Federale. Proiectul de lege care prevede această inițiativă a fost adoptat de Duma de Stat pe 11 martie. În aceeași zi, documentul a fost aprobat de Consiliul Federației (Senat).
„Problemele legate de protecția socială, atunci când vorbim despre o grijă deosebită față de copii, trebuie să fie specificate în Legea Fundamentală a țării. Când vorbim despre justiție socială, care trebuie să se exprime prin faptul că omul nu poate primi mai puțin decât salariul minim pe economie și atunci când coșul minim de consum trebuie să corespundă salariului minim pe economie. Există multe alte chestiuni. Spre exemplu, în constituție se vorbește despre necesitatea unei funcționări normale a sistemului de pensii, cum trebuie el să arate. Până în prezent, în niciun document nu este prevăzut faptul că pensiile trebuie să fie indexate periodic”, a declarat anterior președintele Rusiei.
El a specificat că amendamentele la Constituție reprezintă un mijloc de a reflecta în legea fundamentală problemele care “s-au copt”.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova