CHIȘINĂU, 30 iun – Sputnik. Redeschiderea instituțiilor de învățământ în contextul pandemiei COVID-19 este la etapa consultărilor, informează Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Potrivit unui comunicat al instituției, MECC examinează mai multe soluții privind organizarea noului an de studii 2020-2021.
Până la etapa actuală a fost elaborat proiectul „Reglementărilor speciale privind organizarea anului de studii 2020-2021 în condițiile epidemiologice de COVID-19 pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar”.
Documentul se află la etapa consultărilor cu reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și ai organelor locale de specialitate în domeniul învățământului.
Astfel, MSMPS urmează să se pronunțe asupra recomandărilor privind măsurile de protecție, de organizare și menținere a spațiilor de studii, a programului școlar, completelor de clasă, condițiilor de distanțare fizică, de efectuare a triajului epidemiologic și de instruire a angajaților.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării îndeamnă la solidaritate, implicare și atitudine constructivă comunitatea educațională, societatea civilă, reprezentanții instituțiilor mass-media.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova