În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", reprezentantul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei, Nicolae Olăraşu a precizat că unele climatizoare propuse de agenții economici sunt de proastă calitate, iar potrivit reclamațiilor parvenite la Agenție, neconformitățile apar pe parcursul exploatării produsului.
În acest context, specialistul le recomandă consumatorilor să procure aparatele de aer condiționat doar din locurile autorizate și să evite achiziționarea acestora din piețe comerciale. Totodată, la achiziţionarea unui aparat de aer condiționat trebuie verificat atât sigiliul original al ambalajelor şi produselor, marca producătorului, accesoriile din inventarul de livrare, precum şi certificatul de garanţie, instrucţiunile de instalare şi folosire.
"Vânzătorul trebuie să prezinte informația privind certificatul de conformitate, instrucțiunile de instalare și utilizare, informații referitoare la țara producătoare și datele despre produs, scrise în limba de stat. De asemenea, acesta este obligat să vă ofere bonul de plată și certificatul de garanție", a menționat Nicola Olărașu.
Mai mult, reprezentantul APCSP a subliniat că fiecare aparat de aer condiționat trebuie să aibă cel puțin doi ani de garanție. Acest lucru ar însemna că, la apariția unei neconformități, consumatorul este în drept să se adreseze în termenul de garanție a produsului cu o reclamație către agentul economic, iar acesta la rândul său are la dispoziție 14 zile calendaristice pentru soluționarea revendicărilor sau oferirea unui răspuns întemeiat.
"Pe parcursul termenului de garanție, consumatorul este în drept să solicite patru revendicări: restituirea contravalorii produsului defect, înlocuirea acestuia cu un produs similar, reducerea prețului sau repararea produsului", a explicat el.
De asemenea, Nicolae Olărașu a remarcat că pentru o bună funcționalitate a aparatului de aer condiționat, este necesară curățarea lui cel puțin o dată pe an de către specialiști. Un aparat corect exploatat poate funcționa fără probleme pe întreaga durată a termenului de garanție dat de producător.
Consumatorii moldoveni sunt îndemnați să semnalizeze la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței dacă au rămas nemulțumiți de calitatea unui produs sau de serviciile prestate de un agent economic.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova