CHIȘINĂU, 20 iun – Sputnik. O persoană din cadrul Ambasadei Republicii Moldova la București a fost testată pozitiv cu COVID-19, informează astăzi Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).
Starea de sănătate a persoanei contaminate cu coronavirus „este una bună”, potrivit ministerului.
„Ambasada Republicii Moldova în România își restrânge temporar activitatea”, anunță MAEIE în comunicatul oficial publicat pe pagina sa web.
Potrivit sursei, „au fost luate toate măsurile necesare care se impun în asemenea situații în raport cu autoritățile române, dar și măsuri de protecție pentru ceilalți colaboratori ai ambasadei și familiile acestora”.
Personalul ambasadei intră în autoizolare pentru următoarele două săptămâni, iar serviciile consulare vor fi suspendate.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova