CHIȘINĂU, 18 iun – Sputnik. Lipsa unui număr suficient de voturi pentru majoritatea parlamentară actuală nu reprezintă o criză politică și destabilizare. Precizarea a fost făcută de șeful statului Igor Dodon într-o postare pe pagina sa de Facebook.
„Actualul Guvern își va continua activitatea si va face tot ce este necesar pentru oameni în această perioadă de criză, chiar și în lipsa unei majorități politice stabile, dacă se va ajunge la acest lucru”, a scris Igor Dodon.
Președintele spune că PSRM, PAS, PDM si PPDA trebuie să dea dovadă de responsabilitate politică și să caute împreună cele mai bune soluții pentru ca în Parlamentul Republicii Moldova să nu fie instaurat haosul și anarhia.
„Oligarhii au încă suficienți bani din miliardul furat să cumpere deputați din toate partidele, nu doar din PDM, dar în același timp numărul deputaților integri la acestă etapă este mult mai mare decât al celor care se vând. Iată de ce sunt sigur că există soluții pentru ca țara să nu revină la dezastrul în care se afla în urmă cu mai bine de un an de zile”, a mai scris Dodon.
Președintele spune că se va opune oricărei construcții politice care s-ar putea face „împreună cu partidele lui Șor si Plahotniuc, cu transfugii lor cumpărați, cei care sunt acuzați de implicare în frauda bancară și alte escrocherii care i-au adus pe oameni la sărăcia în care se află astăzi”.
Șeful statului anunță că va susține și o altă formulă guvernamentală. El s-a referit la o platformă în care „un rol mai important să-l aibă PAS si PPDA, dacă aceste partide se simt cu adevărat pregătite să-și asume responsabilități în gestionarea actualei crize sanitare și economice”.
Oficialul mai spune că ar putea susține și ideea declanșării alegerilor anticipate, în cazul în care acestea ar fi în interesul cetățenilor.
În context, Dodon anunță că va iniția în următoarele zile discuții împreună sau separat cu „partidele politice antioligarhice din Parlament”.
Președintele a dat asigurări că prioritatea sa în acest moment sunt cetățenii și asigurarea condițiilor necesare pentru a ieși din impas.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova