CHIȘINĂU, 15 iun – Sputnik. Prețurile măștilor medicinale, ale mănușilor și dezinfectanților, precum și adaosul comercial vor fi monitorizate de Serviciul Fiscal de Stat.
Vor continua și contoalele la contribuabilii ce practică activitatea de comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice și de comerț cu amănuntul sau ridicata al „mărfurilor social importante”.
Potrivit unei Hotărâri a Guvernului Republicii Moldova, produsele social importante se comercializează la preţuri de achiziţie și livrare cu aplicarea adaosului comercial ce nu depăşeşte 20%, cu excepţia pâinii şi a colacilor, pentru care adaosul comercial aplicat nu va depăşi 10%.
Iar produsele de importanță socială de import şi autohtone, care au fost supuse procesării în unităţile comerciale, se comercializează cu aplicarea adaosului comercial ce nu depăşeşte 40% cumulativ de la preţul de achiziţie sau cel de de livrare.
Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă toți contribuabilii să respecte prevederile legislației în vigoare, iar în cazul în care se vor constata încălcări va fi aplicată legislația în vigoare.
Anterior, statul a interzis exportul de măști, mănuși și dezinfectanți, în condițiile în care aceste produse sunt necesare pe piața internă, pentru a proteja populația de infecția COVID-19.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova