CHIȘINĂU, 12 iun - Sputnik. Zilele acestea, președintele Moldovei, Igor Dodon, a declarat că nu susține ideea liberalizării pieței funciare și vânzării terenurilor agricole către străini. După cum a precizat șeful statului, el este dispus să blocheze tentativa de a le oferi cetățenilor străini dreptul de a cumpăra pământ în Moldova. Economistul Veaceslav Ioniță și-a împărtășit punctul său de vedere în această chestiune.
”Partea bună în ceea ce ține de liberalizarea pieței este formarea mai avantajoasă a prețurilor. Există însă și reversul medaliei: riscul sporit de apariție a capitalului speculativ”, consideră Ioniță.
Potrivit expertului, în jur de 20-25 de procente din terenurile agricole, iar în unele raioane chir până la 50 de procente din pământuri nu sunt folosite conform destinației. Cei care au cumpărat acest pământ au considerat că, cu timpul, prețul lui va crește, astfel că l-au achiziționat în speranța unui viitor câștig în urma revinderii. Nu este vorba de fermieri reali, care muncesc pe acest pământ, astfel de terenuri sunt abandonate și nu se prelucrează, iar proprietarii lor așteaptă când vor crește prețurile acestora.
”Acest lucru omoară agricultura. În felul acesta, noi avem sute de mii de hectare de pământ care nu sunt folosite. Da, liberalizarea înseamnă prețuri mai bune, dar și capital speculativ, care transformă pământurile noastre în paragină”, a menționat Ioniță.
După cum afirmă economistul, astfel de terenuri sunt într-un număr deosebit de mare în împrejurimile Chișinăului. Și dacă omul a cumpărat un hectar de pământ în raza a 10 kilometri de Chișinău, există o probabilitate enormă că acest lucru nu a fost făcut pentru a cultiva acolo ceva, ci pentru a-l revinde peste o anumită perioadă.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova