Ana Groza consideră că situația din sectorul real al economiei este complicată, chiar dacă unele domenii se relansează. Pentru a evita concedierile în masa din cadrul companiilor private, Asociația Investitorilor Străini a venit cu câteva recomandări legate de redirecționarea ajutorului de șomaj în valoare de 2775 de lei.
„Avem IMM-urile care nu au lichidități să achite aceste salarii. Asociația a venit cu o propunere către autorități ca această indemnizație de șomaj de 2775 de lei să fie redirecționată agenților economici pentru a fi achitată salariaților, pentru a nu ajunge la concedieri masive și la adresările la ANOFM. Desigur, luam în calcul și posibilitățile reduse ale bugetului de stat”, a declarat Ana Groza.
Ea mai spune că veniturile ratate de companii în perioada pandemiei sunt diferite, iar cheltuielile pentru măsurile de protecție au crescut enorm. Cele mai afectate sectoare sunt automotivele, medicina privată, sectorul de asigurări.
„Avem cazuri când pierderile companiei au fost în martie - aprilie de 60-70%, iar cheltuielile pentru măsurile de protecție au crescut cu 50-70%. Pierdrile înregistrate sunt diferite pentru fiecare sector. În martie – aprilie, pentru automotive a fost de minus 100%, pentru medicina privată de 70-80%, în plus, au crescut cheltuielile pentru materialele de protecție. Și în sectorul de telecomunicațlii a fost o descreștere de 40%, în pofida declarațiilor că cei din IT o duc bine din contul majorării traficului de internet. Nu-i adevărat, iar explicația este simplă: oamenii nu au bani pentru a-și achita serviciile. În luna mai descreșterea în acest domeniu a constituit minus 20%”, a declarat Ana Groza.
Un alt sector care a fost afectat, în opinia expertului, este cel al asigurărilor - în proporție de 70%, dar, odată cu deschiderea hotarelor, companiile de asigurări își vor relansa activitatea, pentru că își vor extinde spectrul de servicii pe care le prestează.
Ana Groza a mai declarat că sunt și agenți economici care, în perioada pandemiei, au înregistrat profituri, cum ar fi comercianții, producătorii locali, producătorii de lactate.
Guvernul urmează să aprobe un pachet de măsuri suplimentare menite să susțină agenții economici în perioada crizei, referitor la subvenționarea creditelor în mărime de șase fonduri de salarizare.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova