CHIȘINĂU, 4 iun – Sputnik. Judecătoria Chișinău sediul Centru va activa în regim special după ce în cadrul instituției a fost înregistrat un caz pozitiv de COVID-19. Potrivit unei Dispoziții a Judecătoriei Chișinău, se instituie regim limitat de desfășurare a ședințelor de judecată în sediul Centru al instituției.
Astfel, se vor examina doar cauzele de urgență, cauzele care, potrivit legii, se examinează în lipsa părților, cauzele civile în care a fost dispusă citarea publică, ori părțile au solicitat examinarea cauzei în lipsa acestora. Vor fi scurtate și ședințele cu examinarea cauzelor civile în care au fost amânate deliberările și pronunțările hotărârilor.
Accesul tuturor persoanelor în Direcțiile care au program de lucru cu cetățenii se restricționează în așa fel încât depunerea și eliberarea actelor solicitate să se efectueze online, prin intermediul adresei de e-mail și/ori adresa sediului instanței.
Totodată, accesul justițiabililor în sediul Centru al Judecătoriei Chișinău se va face doar după înregistrarea datelor personale și în baza citației pentru ziua respectivă. Doar judecătorii și personalul auxiliar se vor prezenta la serviciu în regim normal de lucru.
De precizat, de ieri și sediul Ciocana al Judecătoriei Chișinău activează conform unui regim special, la fel din cauza confirmării unui angajat al instituției cu COVID-19.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova