Proiectul privind noua lege care reglementează cadrul juridic al organizațiilor necomerciale prevede simplificarea procedurilor de înregistrare și activitate a organizațiilor necomerciale, prin racordarea la cele mai bune practici internaționale privind libertatea de asociere.
În cadrul unei emisiuni la Sputnik Moldova, Președintele țării, Igor Dodon, a precizat că mai puțin contează când va intra în vigoare această lege, dar foarte mult contează cu ce conținut va fi adoptat în final acest proiectul de lege. Igor Dodon spune că proiectul de lege privind organizațiile necomerciale se poate de găsit un compromis
„Se poate sau nu de găsit un compromis? - eu cred că se poate. Trebuie de revăzut conceptual unele aspecte, în special articolul 6 care presupune implicarea directă a ONG-urilor în politică. Unele state europene au indicat expres în legislație că dacă ONG-urile se implică în politică, atunci ele trebuie să raporteze public de unde au venituri, cetățenii trebuie să cunoască de unde sunt finanțate aceste ONG-uri, din est sau din vest. Există mai multe state unde acest subiect a fost reglementat, cum ar fi Ungaria sau Polonia. Noi suntem gata să ajustăm legea. Dacă nu, luăm o pauză, mai examinăm și avansăm ”, a precizat șeful statului.
Dodon mai spune că a avut recent o discuție cu juriștii și a schițat care ar fi compromisul, iar proiectul va mai fi examinat la comisia juridică dar și la Consiliul Coaliției, la sfârșitul săptămânii.
„Proiectul noii legi privind organizațiile necomerciale ar putea fi adoptat în lectură finală în Parlament, dar în condițiile când el nu contravine intereselor naționale ale Moldovei. Dacă va fi adoptat într-o altă versiune, eu nu-l voi promulga”, a declarat președintele.
Adoptarea Legii cu privire la organizațiile necomerciale este una dintre condițiile pentru obținerea tranșei a doua din asistența macrofinanciară din partea UE.