CHIȘINĂU, 2 iun - Sputnik. Descoperire macabră în satul Coșnița, raionul Dubăsari. Un copil nou-născut a fost găsit fără suflare într-o geantă la rampa de gunoi din localitate.
Oamenii legii au fost anunțați despre caz de un locuitor al satului Coșnița, în jurul orei opt dimineață. Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de Poliție Dubăsari, Elena Băetrău, pruncul era într-o geantă neagră.
”În data de 2 iunie, în jurul orelor 08.30, angajații Inspectoratului de Poliție Dubăsari au înregistrat informația telefonică pe faptul că în gunoiștea din extravilanul comunei Coșnița, raionul Dubăsari a fost găsit fără suflare un nou-născut. Pruncul a fost observat de un bărbat de 60 ani. Copilul se afla într-o geantă de culoare neagră. Acesta nu avea semne de moarte violentă”, a precizat pentru Sputnik Moldova ofițerului de presă al inspectoratului de Poliție Dubăsari, Elena Băetrău.
La fața locului s-a deplasat imediat Poliția pentru a stabili toate circumstanțele în care a murit micuțul și pentru a indentifica mama acestuia, dar și cine l-a aruncat la gunoi.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova