CHIȘINĂU, 29 mai – Sputnik. Autoritatea Aeronautică Civilă i-a solicitat repetat companiei concesionare „Avia Invest” să prezinte baza de cost a tarifelor la serviciile aeroportuare pentru anul 2020.
Potrivit unui comunicat de presă al Autorității, solicitările au fost facute în scopul asigurării transparenței la aplicarea tarifelor aeroportuare și ca urmare a recomandărilor Curții de Conturi, care a realizat un audit pentru a verifica conformitatea executării prevederilor contractului de parteneriat public-privat privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.
În informația difuzată presei se menționează că astfel de solicitări au existat și anterior, doar că Autoritatea Aeronautică Civilă nu a primit un răspuns. Astfel, a sesizat organele de drept în urma a refuzului concesionarului „Avia Invest” de a prezenta informațiile.
„Refuzul generează îndoieli referitoare la corectitudinea formării mărimii taxelor pentru serviciile aeroportuare de către „Avia Invest””, se precizează în comunicatul AAC.
Aceste acțiuni de monitorizare, obligatorii potrivit legii, se fac pentru a asigura transparență în procesul de formare și calculare a tarifelor aeroportuare aplicate de „Avia Invest”, asigurând protejarea intereselor utilizatorilor de servicii aeroportuare.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova