Directorul Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din Capitală, Nelly Berezovschi, salută decizia Ministerului Educației, Culturii și Cercetării de anulare a examenelor de Bacalaureat din acest an. Managerul instituției spune că prin această decizie Ministerul a dat dovadă de responsabilitate față de sănătatea elevilor și a profesorilor, ceea ce este foarte important astăzi, când Moldova, la fel ca și alte țări, luptă cu virusul COVID-19.
„Decizia Ministerului este o motivare atât pentru profesori, cât și pentru elevi. Noi salutăm această decizie care vine în protejarea sănătății atât a elevilor, cât și a profesorilor”, a declarat directorul Liceului Teoretic Mihai Viteazul din Chișinău, Nelly Berezovschi, pentru Sputnik Moldova.
Nelly Berezovschi spune că Liceul pe care îl conduce are capacitatea de a organiza examenele de Bacalaureat astfel încât să fie respectată distanța socială, dar și celelalte măsuri necesare pentru prevenirea virusului, managerul instituției nu vede însă cum elevii și profesorii pot fi aduși în siguranță la examene, în condițiile în care nu toți sunt din sectorul în care se află instituția, la fel cum nici nu toți dispun de automobil propriu.
„Noi avem 68 de absolvenți ai clasei a XII-a. Noi dispunem de spațiul necesar pentru organizarea examenelor, i-am fi așezat chiar și câte doi elevi într-o clasă, dar problema este alta. Cum îi aducem pe acești elevi la examen, având în vedere că nu fiecare are posibilitatea să vină cu un automobil individual? Plus că elevii vin din diferite sectoare, din diferite localități. De unde știm noi cu cine interacționează pe drum? La fel, cum îi aducem pe profesori și întreg personalul auxiliar, în condițiile în care nu toți dispun de automobil propriu?”, se întreabă Nelly Berezovschi.