CHIȘINĂU, 17 mai – Sputnik. Cursele aeriene regulate de pasageri sunt suspendate până la data de 30 iunie curent. Decizia a fost luată de Comisia națională extraordinară de sănătate publică care a declarat stare de urgență în sănătate publică.
Potrivit hotărârii se mențin suspendate și cursele charterelor aeriene regulate de pasageri, dar și a rutelor feroviare internaționale de transport de pasageri. Până la acea dată nici transportul rutier de persoane în trafic internațional prin servicii regulate, regulate speciale, ocazionale și în regim taxi, nu va fi reluat. Activitatea acestor servicii de transport pentru pasageri va fi relansată treptat în funcție de situația epidemiologică, dar și în funcție de deciziile statelor corespondente.
Totodată se mențin restricțiile privind accesul cetățenilor străini în Republica Moldova, iar persoanele care intră pe teritoiul țării noastre vor respecta regimul de autoizolare.
Precizăm, Republica Moldova a sistat inițial, la mijlocul lunii martie, zborurile aeriene din Europa. Din 17 martie, de la ora 00.00, au fost sistate toate zborurile către și dinspre Republica Moldova. Tot de atunci, a fost sistată și traversarea pe căi terestre a cetățenilor străini în Republica Moldova, cu excepția diplomaților și cei care importă mărfuri.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova