Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Se schimbă durata de vot la alegeri, CEC va propune și alte modificări Parlamentului

© Sputnik / OsmatescoAndrei Volentir
Andrei Volentir  - Sputnik Moldova
Abonare
CEC va expedia Parlamentului, în timpul apropiat, câteva propuneri de modificare a Codului Electoral, care urmează să fie aplicate, deja, la scrutinul prezidențial din toamnă. Printre modificări se propune și reducerea timpului de votare de la 14 la 12 ore.
Se schimbă durata de vot la alegeri, CEC va propune și alte modificări Parlamentului

Andrei Volentir, membru CEC, spune că autoritatea electorală susține necesitatea reducerii în Moldova a timpului de votare de la 14 la 12 ore. Astfel, secțiile de votare ar urma să fie deschise doar în intervalul 08.00 și 20.00. La ora actuală, secțiile de vot activează între orele 07.00 și 21.00. Volentir este de părere că aceste modificări sun necesare pentru a racorda activitățile funcționarilor electorali la legislația muncii.

”Potrivit Codului Muncii un angajat nu poate fi ținut la muncă mai mult de 12 ore pe zi. Un alt argument ar fi că timpul de muncă trebuie raportat și la acea remunerare pe care el o primește în ziua alegerilor”, a declarat membru CEC.

ЦИК CEC - Sputnik Moldova
Societate
Explicația CEC: De ce n-au fost anulate alegerile din Hâncești - rata participării la vot
O altă modificare prevede că persoanele care vor dori să participe la scrutinele electorale vor putea fi eliberați de obligativitatea de a prezenta declarația de avere și interese personale pentru ultimii 2 ani. Andrei Volentir spune că această propunere ar fi una judicioasă pentru că, la ora actuală, autoritatea electorală nu dispune de măsuri de control a conținutului acestor declarații de avere.

„Aceste declarații sunt depuse astăzi de către candidați doar declarativ, iar CEC nu are un mecanism de control. Candidatul fiind ales, urmează să depună din nou o declarație exhaustivă de avere și interese personale, deja, la intrarea în exercițiul funcției”, a punctat Andrei Volentir.

De rând cu aceste modificări, Comisia Electorală Centrală va expedia Parlamentului și alte propuneri de modificare a Codului Electoral, care urmează să fie aplicate, deja, la scrutinul prezidențial din toamnă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0