Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Impresionant: Cum arată și cât cântărește echipamentul unui genist moldovean – Video

© Photo : Ministerul Apărării al RMGeniști moldoveni
Geniști moldoveni - Sputnik Moldova
Abonare
Echipamentul unui militar aflat în misiune poate cântări de la câteva kilograme până la zeci de kilograme. La efortul acestei greutăți fizice, se adaugă condițiile de stres și necesitatea unei concentrări maxime. Dar ei nu se plâng, ci își îndeplinesc misiunea.

CHIȘINĂU, 16 mai – Sputnik. Despre geniști se spune că, profesional, pot greși o singură dată în viață. Echipamentul unui genist aflat în misiune cântărește 57,3 kilograme. Un video ce ne prezintă elementele din care constă acesta și greutatea lor a fost prezentat astăzi de Ministerul Apărării Naționale. 

Iată din ce constă echipamentul unui genist: bocanci – 1,7 kg, uniforma – 0,8 kg, costum SRS – 30 de kg, cască – 6,7 kg, încălțăminte „Spider” – 6,4 kg, rucsac – 8,5 kg, detector de mine – 3,2 kg. În total: 57,3 kg.

În funcție de genul de armă și de misiunea pe care o au militarii, echipamentul lor poate cântări câteva kilograme, iar uneori să depășească greutatea propriului corp, explică Ministerul Apărării în descrierea materialului video. 

Militari moldoveni, Armata Naţională a RM - Sputnik Moldova
Societate
Vom combate COVID-19! Mesaj emoționant al moldovenilor din KFOR-12 – Video

„Deseori, la multiple kilograme de lucruri vitale ce le au pe ei, se adaugă condițiile de stres și necesitatea unei concentrări maxime. Dar ei nu se plâng. Ei zâmbesc. Zâmbesc și îndeplinesc misiunea”, adaugă autorii materialului video.

Geniştii Armatei Naţionale vor sărbători în luna octombrie a acestui an 28 de ani de la înființarea unității.

Batalionul de Geniu „Codru” a fost format pe 16 octombrie 1992 și este prima unitate a Armatei Naţionale decorată prin decret prezidenţial cu ordinul de stat „Credinţă Patriei”, clasa I.

Geniștii moldoveni au participat și la numeroase misiuni internaţionale, inclusiv în Irak și Kosovo. Acum, în Kosovo se află contingentul moldovenesc KFOR-12, format din 41 de militari profesionişti - şapte genişti, un pluton de 33 de infanterişti şi un ofiţer de stat major. Contingentul a plecat în Kosovo în decembrie 2019 şi se va afla acolo până în iunie 2020.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0