CHIȘINĂU, 15 mai -Sputnik. Satul Talmaza a ieșit din carantină după mai bine de o lună de izolare. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că astăzi, în localitate au mers colonelul Alexandru Oprea dincadrul IGSU și reprezentanții atorităților publice locale, care au monitorizat măsurile de sistare a regimului de carantină.
Oficialii au mulțumit responsabililor care au fost antrenați în localitate pentru a asigura protecția și monitorizarea cetățenilor, dar și au depus efort pentru a preveni raspândirea epedemiei de coronavirus. Astfel, de astăzi, 15 mai, activitatea posturilor de securitate, dar și celor mobile este stopată, iar cetățenii pot circula fără restricții.
În perioada regimului de carantină pentru menținerea siguranței populației în satul Talmaza au activat zilnic 29 de angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și reprezentanții Ministerului Apărării cu 8 unități de tehnică militară.
Regimul de carantină la Talmaza, raionul Ștefan Vodă, a fost introdus în data 09 aprilie. Autoritățile i-au îndemnat, în continuare, pe oamenii să respecte regulile de siguranță pentru a nu se infecta cu COVID-19.
În prezent, în raionul Ștefan Vodă sunt 277 de cazuri de coronavirus. Până acum, aici s-au vindecat 186 de persoane, iar 8 oameni au murit.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova