CHIȘINĂU, 15 mai – Sputnik. Fracțiunea Partidului Democrat s-a întâlnit aseară cu premierul Ion Chicu și președintele Igor Dodon. Despre aceasta anunță serviciul de presă al formațiunii într-un comunicat.
Potrivit informațiilor oferite, în cadrul ședinței de lucru a fost abordată agenda legislativă, priorităţile actului de guvernare, dar şi măsurile care urmează a fi întreprinse la etapa de după ridicarea regimului stării de urgenţă.
„Au fost discutate şi divergenţele de viziuni pe anumite sectoare, modul de luare a deciziilor şi propunerile PDM. Au fost expuse și nemulțumirile față de felul în care a fost gestionată recepționarea ajutorului umanitar de 3,5 milioane de euro din România”, mai este precizat în comunicat.
Totodată, cei prezenți la ședință au vorbit despre problemele din agricultură, mai ales după seceta din acest an, şi au menţionat necesitatea restricţionării exportului de grâu pentru o perioadă.
De asemenea, discuțiile s-au referit și la aprobarea în Parlament, în regim prioritar, a proiectelor vizate de condiţionalităţile Uniunii Europene pentru tranşa a II-a din asistenţa macro-financiară oferită ţării noastre.
Amintim că Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor au semnat acordul de creare a unei platforme parlamentare majoritare de orientare social-democrată,
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova