Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Agresorii familiali și victimele lor vor fi monitorizați electronic: Detalii

Abonare
Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a avizat un proiect de modificare a mai multor acte legislative.

CHIȘINĂU, 14 mai – Sputnik. Agresorii familiali și victimele lor vor fi monitorizați electronic. Un proiect de modificare în acest sens a unor acte legislative a fost avizat de comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. Potrivit proiectului, monitorizarea se va face prin intermediul unei brățări, atașată la mâna sau la piciorul agresorului, imediat după pronunțarea de către judecător a ordonanței de protecție.

Iuliana Curea - Sputnik Moldova
Condamnate la violență fizică sau închisoare: Destinul femeilor care au parteneri violenți

Totodată, și victima sau membrii familiei acesteia pot purta un sistem electronic de supraveghere, de tipul unui telefon GSM de mici dimensiuni, care să permită verificarea respectării obligaţiei agresorului.

Același sistem de monitorizare ar putea fi aplicat și condamnaților care se deplasează fără escortă sau însoţire, dar și celor care se deplasează pe o durată scurtă de timp în afara penitenciarului. La fel, ar putea fi monitorizate și persoanele cărora le este aplicată o măsura preventivă cu stabilirea anumitor obligaţii sau restricţii, persoanelor bănuite, învinuite, inculpate de comiterea faptelor de violență în familie.

Pentru procurarea sistemului de monitorizare, din bugetul Inspectoratului Național de Probațiune sau din surse financiare ale partenerilor de dezvoltare vor fi disponibilizate aproximativ 1,8 mln de lei. Proiectul urmează a fi dezbătut în plenul Parlamentului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0