BUCUREŞTI, 8 mai – Sputnik, Doina Crainic. „Dorința de a trage pe cineva la răspundere, de a pune Uniunea Sovietică și Germania nazistă pe acelaşi nivel este cu siguranță proiectată pentru astăzi și mâine, pentru a face Rusia să îşi ceară scuze pentru ceva”, a spus Putin în filmul „Război pentru memorie” difuzat de Rossiya 1.
Potrivit președintelui rus, cei care fac acest lucru încearcă să pună Rusia „într-o poziție falsă, [pentru ca ruşii] să se simtă vinovați”.
Vorbind despre apărarea Leningradului, Putin a menționat că altfel orașul ar fi fost distrus, deoarece Hitler și-a exprimat public dorința de a-l șterge de pe fața pământului, de „a-l distruge în totalitate”.
„De ce şi-au apărat cu atâta fermitate oraşul? Pentru că voiau să supraviețuiască. Pentru a supraviețui. Doreau ca țara noastră să aibă viitor, să îşi crească copiii, să se dezvolte. De ce am fi renunţat la [Sankt] Petersburg? Ce ar mai fi rămas din el?”, a spus președintele, potrivit Sputnik News.
Liderul de la Kremlin a subliniat că rușii ar trebui să le fie recunoscători pentru totdeauna eroilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei - „bunicilor, taților, mamelor noastre, pentru obţinerea acestei Victorii pentru noi, asigurând viitorul țării noastre și al copiilor noștri”, a subliniat Putin
În ianuarie, parlamentul polonez a adoptat o rezoluție care stabileşte vinovăţia pentru începutul celui de-al Doilea Război Mondial Uniunii Sovietice în egală măsură cu Germania, calificând trupele sovietice care au eliberat Polonia în 1944-1945 drept forțe ocupante.
Totuşi, multe documente istorice dovedesc că Uniunea Sovietică nu numai că nu și-a stabilit propriile reguli în Polonia, dar a contribuit la dezvoltarea acestei țări pe baza culturii și tradițiilor sale.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova