Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Partidul „ȘOR” aderă la blocul antiguvernamental: Reacția lui Igor Dodon

© Sputnik / Miroslav RotariLiberty Summit
Liberty Summit  - Sputnik Moldova
Abonare
Formațiunea „ȘOR” anunță printr-un comunicat de presă că ”devine parte” a blocului antiguvernamental și îndeamnă și alte forțe ale opoziției să se alăture noii structuri.

CHIȘINĂU, 8 mai - Sputnik. Într-un comunicat de presă, Partidul „ȘOR” își exprimă îngrijorarea în legătură cu situația prin care trece Moldova. Formațiunea consideră că actuala coaliție de guvernare ”nu face nimic” pentru a depăși criza economică și socială. 

„Partidul Politic „ȘOR” consideră că actuala coaliție, în frunte cu Igor Dodon, nu mai are nici dreptul moral, nici legal de a continua să guverneze Republica Moldova”, se menționează în comunicatul formațiunii.

Igor Dodon - Sputnik Moldova
Politică
Igor Dodon: Creditul de la Federația Rusă va fi renegociat

Astfel, Partidul „ȘOR” salută apelul deputatului Andrian Candu de a crea un bloc antiguvernamental.

„Partidul Politic „ȘOR” devine parte componentă a blocul antiguvernamental. Îndemnăm toate forțele opoziției democratice să se alăture noii structuri”, susțin reprezentanții formațiunii. 

Astăzi deputatul Andrian Candu a publicat pe pagina sa de Facebook declarația grupului Pro-Moldova, care cheamă formațiunile politice la constituirea unui bloc antiguvernamental și răsturnarea actualei guvernări pe car o consideră antipopulară.

Tot astăzi din PDM au plecat 3 deputați și anterior încă unul. Astfel, această formațiune politică a rămas doar cu 17 deputați, deși la începutul acestei luni aveau 21.

Președintele Igor Dodon a venit cu o reacție la evenimentele care s-au produs astăzi pe scena politică.

”A tunat și i-a adunat. Acum e clar cine e cu cine. Doamna Maia Sandu, iată partenerii! Mergeți cu Plahotniuc? Good luck! Vreți să mergeți cu „pățanii” ăștia? Nu aveți decât! Nu era clar cine e Șor? Cine e Candu? E al lui Plahotniuc. Acesta este grupul lui Plahotniuc. Îs vreo 18-20 de deputați în Parlament care îi reprezintă pe Plahotniuc și pe Șor. Vreți în acest grup? Domnule Năstase, doamna Maia Sandu, foștii noștri parteneri de coaliție, succes! Eu cu dânșii nu am ce face!”, a declarat Igor Dodon. 

Șeful statului a explicat ce se va întâmpla dacă vor pleca și alți deputați din PDM și coaliția de guvernământ va pierde majoritatea de 51 de deputați din Parlament.

Prima opțiune ar fu un guvern minoritar. Cea de-a doua este o majoritate de peste 51 de deputați, care îi acordă vot de neîncredere Guvernului.

"În acest caz, ei înregistrează moțiunea de cenzură, votează demisia guvernului și se începe o perioadă de instabilitate, care poate să ducă la numirea unui nou guvern sau la alegeri parlamentare anticipate. Eu cred că toți cei care au început aceste mișcări, din afara țării, din interiorul țării, doresc anume destabilizare", a declarat Igor Dodon. 

În opinia președintelui, soluția corectă nu ar fi nici prima, și nici a doua, ci alegeri parlamentare anticipate.

"Opinia mea este că în această situație, dacă continuă plecările din PD, cel mai probabil, ajungem a alegeri parlamentare anticipate. Sau partidele de dreapta, Maia Sandu, trebuie să se așeze la masa de discuții cu Șor, cu Candu și cu cei care pleacă din PD. Dacă Maia Sandu vrea să-și asume acest risc, să facă coaliției cu Șor și cu oamenii lui Plahotniuc, nu are decât. Atunci, în opinia mea, alegerile prezidențiale noi le câștigăm din primul tur", afirmă șeful statului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0