CHIȘINĂU, 7 mai - Sputnik. Numărul contravențiilor comise în țara noastră a scăzut semnificativ. Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul 2019 au fost constatate 370,1 mii de contravenţii cu 56,2 de mii mai puțin față de anul 2018.
Numărul contravențiilor constatate este în descreștere
Din numărul total de decizii luate asupra cauzelor contravenționale, în majoritatea au fost adoptate decizii de aplicare a sancțiunii contravenționale. Este vorba de peste 95 la sută sau 352,7 mii de cazuri.
În urma examinării contravenţiilor, pe parcursul anului 2019, au fost aplicate: 2,1 de mii de avertismente, 349,8 de mii de amenzi (cu 14,2% mai puține comparativ cu anul precedent) şi 1,8 mii sancțiuni aplicate privind munca neremunerată în folosul comunității, precum și alte sancțiuni.
Cele mai multe sancțiunii contravenționale au fost aplicate șoferilor
În 2019, șoferilor le-au fost aplicate cele mai multe sancțiuni contravenționale. Este vorba de 62,8% din numărul total de sancțiuni aplicate. Chiar și așa, cifra este în scădere cu 14,8 la sută față de aceiași perioadă din 2018.
La fel, oamenii legii au aplicat sancțiuni contravenţionale ce se referă la activitatea de întreprinzător, fiscalitate, activitatea vamală și valorile imobiliare (10,8%). Și aici poate fi observată o scădere de 24,8% a asancțiunilor aplicate comparativ cu anul precedent.
Pedepse au mai fost aplicate în condițiile în care s-a atentat la ordinea și securitatea publică (9,8%), contravențiile care atentează la drepturile politice, de muncă și alte drepturi constituționale ale persoanei fizice (4,9%) și cele care atentează la sănătatea populației, sănătatea persoanei, la starea sanitar-epidemiologică (2,5%).
Amenda este principala sancțiune aplicată șoferilor
De cele mai multe ori șoferii sunt sancționați de oamenii legii cu amenzi. Potrivit BNS, în anul 2019 au fost constatate 231,9 de mii de cazuri de contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere, cu 12,4 % mai puțin comparativ cu anul precedent.
Astfel, au fost adoptate 221,5 de mii de decizii de aplicare a sancțiunii. În majoritatea cazurilor au fost aplicate amenzi. Este vorba de 220,3 de mii și aproximativ 1,9 de mii de avertismente. De asemenea, au fost înregistrate 325 de cazuri de privare de anumite drepturi, 217 cazuri în care a fost aplicată munca neremunerată în folosul comunității și în 2 cazuri s-a aplicat arestul contravenţional.
Depășirea vitezei de circulație este una dintre cele mai frecvente încălcări contravenționale. De cele mai dese ori șoferi au fost sancționați pentru că au depășit viteza de circulație. Este vorba de 126,8 de mii de cazuri, înregistrându-se o majorare cu 6,9 % față de anul precedent.
Coducătorii auto au mai primit 99 de sancțiuni și pentru conducerea vehiculului sub influența alcoolului și pentru permiterea unei persoane în stare de ebrietate să urce la volanul propriei mașini. În 156 de cazuri s-a aplicat munca neremunerată în folosul comunității.
Actele de huliganism și de tulburare a liniștii publice
Contravenţiile constatate care atentează la ordinea şi securitatea publică au constituit 34,9 de mii de cazuri. În urma examinării, aproximativ 34,5 de mii de decizii de aplicare a pedepsei au fost adoptate, cu 9,8% mai puțin comparativ cu anul precedent.
Și pentru aceste încălcări preponderent a fost aplicată amenda, însă au fost înregistrate și 10 cazuri de muncă neremunerată în folosul comunității, 8 cazuri de privare de anumite drepturi și 5 cazuri de confiscare a bunurilor.
Amenzile privind huliganismul mai puțin grav a constituit 59,7% din totalul amenzilor aplicate pentru această categorie de contravenții, după care urmează cele aplicate pentru tulburarea liniştii publice - 17,7%.
Peste 15% din sancțiuni au fost aplicate pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice. Aproape 5 la sută din sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea termenului de înregistrare a armelor letale şi neletale.
Injuria a fost cea mai frecventă încălcare
În anul 2019 au fost constatate 18,6 de mii de contravenţii ce atentează la drepturile politice și de muncă ale persoanei fizice. În urma examinării, aproximativ 17,4 mii de decizii de aplicare a pedepsei au fost adoptate.
Cu 2,1% mai puțin comparativ cu anul 2018. Cele mai multe amenzi, 86,5 la sută, au fost aplicate pentru înjurii - vorbe sau fapte care lezează onoarea și demnitatea persoanei. Amenzile pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, educare și instruire a copilului au constituit - 10,1%.
Pe lîngă amenda aplicată, ca și sancțiune preponderentă, au fost înregistrate şi 130 de cazuri de aplicare a pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, trei cazuri de privare de anumite drepturi și un avertisment.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova