CHIȘINĂU, 3 mai – Sputnik. Medicii și pacienții din Spitalul Raional Hâncești vor fi mult mai protejați de contaminarea coronavirusului. Asta pentru că recent, acolo a fost instalat un tunel pentru dezinfectarea persoanelor. Acesta a fost pus chiar la intrare în Secția Primiri Urgente.
Într-un anunț postat pe pagina de Facebook a Consiliului Raional Hâncești se menționează că acestă instalație este o soluție rapidă pentru a lua măsuri împotriva COVID-19.
"Tunelul a fost instalat pentru ca personalul medical să se dezinfecteze atunci când vine și pleacă de la serviciu, dar și pentru pacienții care vin la Secția Primiri Urgențe. Este o soluție de protecție a cadrelor medicale care muncesc astăzi in prima linie și pentru toate persoanele care trec pe aici”, a menționat președintele raionului Hâncești", Iurie Levinschi.
Acesta este primul tunel instalat la Hâncești și urmează sa fie supus testării. Autoritățile locale anunță că la ședința din 21 aprilie, consilierii raionali au alocat mijloace financiare pentru a procura trei tunele pentru dezinfectare.
Tunelul are 2,2 m lățime și 2,2 m înălțime. Are o structura metalică și material rezistent, fiind dotat cu o pompă ce alimentează instalația de pulverizare. Funcționează pe bază de dezinfectant și are un recipient de 500 de litri.
Este suficient ca un om să stea în tunel șapte secunde și hainele sunt dezinfectate total. Prețul unui astfel de tunel este de 60 de mii de lei.
În prezent, în raionul Hâncești, sunt 62 de cazuri de COVID-19. Până acum, 39 de oameni s-au tratat, iar 2 au decedat. În același timp, 2 417 persoane se află în autorizolare, sub monitorizarea medicului de familie. Anterior, astfel de tunerluri au fost instalate și în raionul Soroca.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova