CHIȘINĂU, 26 apr – Sputnik. Serile ne-au devenit mai frumoase la acest sfârșit de aprilie, pentru că am început să auzim trilul ciușului (Otus scops), care cântă ascuns printre copaci. Vestea ne-o dă Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, o organizație nonguvernamentală de mediu.
Ciușul este o pasăre ce face parte din familia bufnițelor și este singura specie din această familie care migrează. De obicei, sosește în lunile aprilie-mai și stă la noi până prin august, potrivit cunoscătorilor de la organizația de mediu.
„Urmează să o tot auzim în aceste săptămâni. Alții mai norocoși poate chiar vor vedea această pasăre interesantă”, menționează Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii.
Anterior, aceeași organizație de mediu ne-a semnalat că revin rândunelele în Republica Moldova. Unele s-au apucat să-și construiască sau să-și repare cuiburile încă la mijlocul lui aprilie.
Cei care au acasă un cuib de rândunică sau de lăstun sunt invitați să participe la Recensământul cuiburilor de rândunică și lăstun. Acest recensământ are ca scop colectarea unor informații precise privind prezența celor două specii în preajma localităților urbane și rurale din Republica Moldova.
Rândunica și lăstunul de casă sunt deseori confundate, menționează Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii. Confuzia se datorează faptului că păsările se aseamănă destul de bine între ele, cu doar câteva diferențe de aspect, care scapă unui ochi neantrenat. La aceasta se mai adaugă și faptul că cele două specii frecventează aceleași habitate și cuibăresc în preajma zonelor populate de oameni.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova