CHIȘINĂU, 16 apr - Sputnik. Valeria Rusu care locuiește în Capitală a povestit pentru Sputnik Moldova că în timpul stării de urgență, cât se află în izolare, a adăugat câteva kilograme în plus. Pentru că nu are posibilitate să alerge acum prin parcuri, iar sălile de fitness sunt închise, a decis să-și cumpere o biciletă magnetică pentru antrenamente acasă.
A plasat comanda online, iar a doua zi a fost sunată de o angajată a companiei care comercializează astfel de produse online și a fost anunțată că nu mai sunt biciclete în stoc.
”Sunt dezamăgită, întrucât chiar am vrut această bicicletă și eram entuziasmată de idee. Acum, voi fi nevoită să fac exerciții de gimnastică, pentru a scăpa de kilogramele care s-au adăugat pe fundalul pandemiei, având în vedere că nu am făcut mișcare deloc – de mai bine de o lună stau în casă și ies doar la magazin odată pe săptămână”, a spus Valeria.
Sputnik Moldova a încercat să afle care este tabloul real în acest domeniu de vânzări și a contactat o companie care comercializează astfel de aparate. O angajată care a droit să-i fie păstrat anonimatul a declarat pentru Sputnik Moldova că nu mai au în stoc biciclete pentru antrenamente acasă.
”Au mai rămas doar câteva aparate eliptice. În rest este epuizat totul de o săptămână. Am făcut cerere pentru import din Cehia. Deja de două săptămâni așteptăm răspuns, dar nu știm când vor fi suplimentate stocurile, având în vedere situația din lume – pandemia. Vânzările au crescut brusc după ce au fost impuse restricții pe fundalul stării de urgență. Oamenii stau acasă și vor să facă sport”, a declarat ea.
O altă companie de vânzări online - aceeași situație. Stocul bicicletelor magnetice s-a epuizat demult, pentru că oamenii au cumpărat la greu astfel de produse.
”Este foarte mare cererea pentru astfel de aparate de antrenamente. Anumite modele au mai rămas, dar sunt puține. Oamenii cumpără acum foarte mult astfel de produse pentru a face sport acasă. Nu știm deocamdată când vor fi suplimentate stocurile”, a declarat angajata unei companii care vinde online aparate de antrenamente.
Parlamentul de la Chișinău a instituit stare de urgență în data de 17 martie. Restricțiile vor fi în vigoare cel puțin până în data de 15 mai.
În această perioadă, sălile de sport, hotelurile, restaurantele și cafenele sunt închise pentru a evita răspândirea virusului COVID-19. Continuă să activeze doar magazinele alimentare și companiile care prestează servicii de catering – prepară și livrează bucate acasă.
Din data de 23 martie, și-au reluat activitatea magazinele agricole, precum și magazinele specializate în comercializarea pieselor de schimb pentru tehnică și utilaj agricol.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova