CHIȘINĂU, 13 apr – Sputnik. COVID-19 a mai făcut două victime în Republica Moldova – este vorba de o femeie din regiunea transnistreană și un bărbat din raionul Glodeni.
Potrivit Ministerului Sănătății, bărbatul decedat în urma infectării cu noul coronavirus avea 70 de ani.
De asemenea, autoritățile din regiunea transnistreană au comunicat că o femeie de 69 de ani a murit în această dimineață în secția reanimare a spitalului din Slobozia, după ce a fost internată aici în stare gravă, pe 5 aprilie. Ea a fost confirmată cu COVID-19, având pneumonie bilaterală.
Pacienta suferea de un șir de alte boli cronice – diabet și cardiopatie ischemică. În pofida eforturilor depuse de medici, aceasta nu a putut fi salvată.
În țara noastră, numărul deceselor provocate de noul coronavirus a ajuns deja la 33. Totodată, ministrul Sănătății a informat astăzi că până în prezent au fost tratat de COVID-19 107 persoane.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova