CHIȘINĂU, 13 apr. – Sputnik. Primarul Capitalei, Ion Ceban, a declarat că din cei 416 medici din țară infectați cu noul coronavirus, 15 sunt din instituțiile medicale din Chișinău, aflate în subordine municipalității. Dintre aceștia, 9 angajați medicali s-au infectat la locul de muncă, iar restul pe cale comunitară. Ultimele două cazuri de îmbolnăvire au fost confirmate sâmbătă.
''Avem o donație de teste la anticorpi de producție amerciană, de la un laborator privat. Este vorba de Pediatrica, care va testa toți medicii din municipiul Chișinău, conform unui orar stabilit, începând de astăzi. Personalul laboratorului va merge la fiecare instituție medicală și va efectua testarea '', a menționat primarul Ion Ceban.
Primul spital care va fi testat este cel de Boli Contagioase pentru Copii, după care Spitalul municipal "Arhanghelul Mihail", iar ulterior vor urma și celelalte.
"Trebuie să avem maximă grijă de oamenii care sunt în sistemul medical", a mai spus edilul-șef al Capitalei.
În același timp, șefa Direcției Sănătate, Tatiana Bucearschi, a prezentat informații despre numărul pacienților cu COVID-19 internați în instituțiile medicale din subordinea Primăriei Chișinău, dar și despre starea acestora. Astfel, din cele 1 662 de cazuri înregistrate în țară, 550 de persoane sunt din Capitală.
La Spitalul de Boli Contagioase pentru copii sunt 107 pacienți, dintre care 75 de copii și 32 de maturi. La Maternitatea Nr.2 sunt 23 de pacienți cu coronavirus. La Spitalul municipal "Arhanghelul Mihail" sunt 170 de pacienți cu coronavirus. Dintre aceștia, 16 sunt în stare gravă, iar restul au forme ușoare. La Spitalul Nr.1 sunt 72 de persoane, iar cinci se află în stare gravă. Și la Instituția medico-sanitară publică "Constructorul" se află cinci persoane cu forme ușoare ale bolii.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova