CHIȘINĂU, 6 apr – Sputnik. După ședința de lucru comună a președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi și prim-ministrul Ion Chicu, ultimul a făcut declarații pentru presă. El a spusw care este situația în raioanele Soroca și Ștefan Vodă.
"Avem situația complicată, în special, în două raioane: este vorba de raionul Soroca și raionul Ștefan Vodă. De câteva zile, în municipiul Soroca și în orașul Ștefan vodă a fost instituit regimul de carantină, bineînțeles el va continua. Din păcate, în aceste două raioane numărul cazurilor înregistrate constituie aproape o treime din numărul total pe țară", a spus Ion Chicu.
55 la sută din medicii moldoveni infectați cu COVID-19 sunt din Soroca și Ștefan Vodă, a precizat premierul.
"Și mai alarmantă este statistica privind infectarea cu COVID-19 a personalului medical din aceste două raioane. Ponderea în numărul total pe țară este de 55 la sută", a precizat premierul.