Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Care este starea de sănătate a persoanelor infectate cu COVID-19 - Detalii

© Photo : Miroslav RotariSpital
Spital - Sputnik Moldova
Abonare
Ministrul Sănătății Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a prezentat noi date despre starea de sănătate a pacienților infectați cu virusul COVID-19.

CHIȘINĂU, 27 mart - Sputnik. Opt persoane internate cu COVID-19 la Spitalul Clinic Republican sunt în stare gravă. Informația a fost prezentată în această dimineață de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu. 

”La Spitalul Clinic Republican la momentul actual avem 10 persoane care sunt infectate cu COVID-19. Două persoane de gravitate medie și opt persoane - evoluție gravă”, a precizat Viorica Dumbrăveanu. 

La Spitalul de Boli Infecțioase ”Toma Ciorbă” din Capitală sunt internați 129 de pacienți, iar 25 sunt în stare gravă. 

”În cazul a 25 de persoane starea de sănătate este gravă, în stare de gravitate medie sunt 60 de persoane, iar în stare satisfăcătoare sunt 44 de persoane”, a declarat ministrul Sănătății. 

La Spitalul Clinic de Boli Contagioase pentru Copii sunt internați 8 copii și 2 adulți. Starea de sănătatea în cazul acestora este de gravitate medie.

”Avem 10 persoane care sunt internate. În cazul a patru persoane starea este de gravitate medie, șase persoane - stare satisfăcătoare”, a declarat Viorica Dumbrăveanu. 

La Institutul Mamei și al Copilului rămâne internată o femeie care are copil mic. 

”La Institutul Mamei și al Copilului este în continuare internată o mamă cu un copil mic. Starea acesteia este de gravitate medie”, a adăugat ministrul. 

Анализы крови  - Sputnik Moldova
Societate
Informații actualizate despre coronavirus în Moldova: Declarațiile Vioricăi Dumbrăveanu

La Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale sunt spitalizate 14 persoane cu COVID-19.

”În cazul a patru persoane starea de sănătate este de gravitate medie și în cazul a 10 persoane starea e sănătate este satisfăcătoare”, a mai adăugat Dumbrăveanu. 

Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 rămâne neschimbat - 177 de cazuri. În Republica Moldova a fost instituit, pe 13 martie, Cod Roșu de pericol de răspândire a virusului COVID-19. Pe 17 martie, Parlamentul a declarat stare de urgență.

Primul caz de deces din cauza coronavirusului s-a înregistrat în Moldova pe 18 martie. A decedat o femeie de 61 de ani, care revenise din Italia. Medicii au precizat că ea suferea de câteva boli cronice. Astăzi a fost confirmat și cel de-al doilea deces din cauza COVID-19. A murit o angajată a sistemului medical în vârstă de 79 de ani.

În Republica Moldova au fost anunțate oficial două cazuri de însănătoșire după infectarea cu COVID-19.

Fluxul de știri
0