Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Curățenie generală către Paști: Magazine mici cu detergenți - redeschise

© Sputnik / Miroslav RotariСупермаркет
Супермаркет - Sputnik Moldova
Abonare
S-au redeschis numeroase magazine mici de cartier cu detergenți și cosmetice. Chișinăuienii s-au bucurat că pot face asemenea cumpărături aproape de casă – vin Floriile și Paștile, așa că vor porni curățenia generală. 

CHIȘINĂU, 24 mart – Sputnik. Magazinele mici de cartier care vând produse de uz casnic și produse cosmetice, din cadrul unor rețele comerciale specializate, și-au reluat programul luni, 23 martie, conform deciziei luate de Comisia Situații Excepționale. 

În magazine este permis accesul unei singure persoane, așa că la ușa unităților comerciale se formează mici rânduri.

© Sputnik / Eleonora LisnicInscripție la intrarea în magazin
Curățenie generală către Paști: Magazine mici cu detergenți - redeschise - Sputnik Moldova
Inscripție la intrarea în magazin

Oamenii spun că găsesc în aceste magazine produsele pe care le utilizează de obicei, s-au obișnuit și cu prețurile, așa că astăzi s-au grăbit să-și reînnoiască rezervele de produse pentru igiena personală și pentru curățenia în casă.

Центральный рынок - Sputnik Moldova
Politică
Magazinele de semințe și de piese de schimb pentru utilajul agricol își reiau programul

Durează și 10-15 minute până o persoană își alege produsele necesare și achită costul lor, în timp ce următorul cumpărător așteaptă la ușă.

Oamenii cumpără cel mai frecvent hârtie igienică, detergenți de spălat rufele, dezinfectanți pentru blocurile sanitare, săpun, gel de duș, șampon, pastă de dinți.  

În această perioadă când există riscul de răspândire a COVID-19, majoritatea chișinăuienilor stau acasă, fie că lucrează la distanță, fie că și-au întrerupt temporar munca. Și pentru că suntem în Postul Învierii Domnului, oamenii se preocupă, ca în fiecare primăvară, de curățenia din locuințe.

Pe 12 aprilie vom sărbători Floriile, iar pe 19 aprilie – Învierea Domnului Iisus Hristos (Paștile), o sărbătoare pentru care moldovenii se pregătesc cu mare drag, indiferent de situație.   

Salcie - Sputnik Moldova
Societate
Salciile din Chișinău se pregătesc de Florii: Simbolismul răchitei în Creștinism – Video

Menționăm că oamenii sunt calmi, manifestă respect reciproc și au grijă să nu invadeze spațiul personal al altor persoane, respectând „distanța socială de 1 metru”.

Din 23 martie și-au mai reluat programul magazinele agricole și magazinele specializate în comercializarea pieselor de schimb pentru tehnică și utilaj agricol. 

Premierul Ion Chicu a subliniat la un briefing că este necesar ca magazinele menționate să funcționeze, dar că acestea trebuie să presteze servicii „cu maximă securizare, în unități comerciale separate și specializate”.

Fluxul de știri
0