Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

De astăzi, filtre la intrarea în orașul Orhei

© Sputnik / Miroslav Rotaritoamna
toamna  - Sputnik Moldova
Abonare
Primăria municipiului Orhei instituie de astăzi măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Iată ce prevăd acestea.

CHIȘINĂU, 22 mart – Sputnik. De astăzi, 22 martie, la intrarea în orașul Orhei vor funcționa patru filtre rutiere cu covoare de dezinfectare, chiar dacă acesta nu este în carantină.  Măsura a fost dispusă de primarul municipiului,Pavel Verejanu în contextul  prevenirii răspândirii coronavirusului de tip nou și a fost susținută de Comisia locală pentru Stare Excepțională.

Potrivit autorităților, filtrele vor permite să fie controlat și monitorizat fluxul de persoane.

Consiliul Raional Orhei - Sputnik Moldova
Societate
Măsuri fără precedent la Orhei: Transportul public, sistat

„Ne dorim să sporim siguranță cetățenilor în aceste zile. Suntem interesați să avem cetățeni sănătoși, de aceea am considerat extrem de necesar să aplicăm măsuri suplimentare în condițiile epidemiei de COVID-19”, a declarat primarul Pavel Verejanu.

Autoritățile spun că cele patru filtre vor permite depistarea eventualelor persoane infectate, a celor care au revenit în ultimele 14 zile de peste hotarele țării și nu respectă regimul de carantină.

„Cei care nu respectă regulile de autoizolare riscă să fie sancționați conform legii”, a spus Ion Bolboceanu, șeful Centrului de Sănătate Publică Orhei.

Măsura prevede și tratarea cu dezinfectant a roților și porțiunilor de caroserie a tuturor mijloacele de transport care intră în localitate.

Specialiștii care vor activa la cele patru filtre de la intrările în municipiul Orhei le vor distribui cetățenilor și pliante informative despre măsurile de prevenire a contaminării cu COVID-19.

Fluxul de știri
0