Centrul COVID-19 Chisinau MoldExpo - Sputnik Moldova
Coronavirus
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu evoluția situației epidemiologice în țara noastră și în întreaga lume.

Apel emoționat al Ministerului Sănătății: Să respectăm viața privată a medicilor

© SputnikSpitalul Clinic de Boli Infecţioase Toma Ciorbă
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Toma Ciorbă - Sputnik Moldova
Abonare
În aceste zile când epidemia de coronavirus face ravagii în întreaga lume, medicii sunt cei mai expuși riscurilor, dar și unor presiuni de ordin psiho-emoțional – ministerul de resort ne îndeamnă să-i tratam cu maxim respect și solicitudine.

CHIȘINĂU, 22 mart – Sputnic. Ministerul Sănătății a venit astăzi cu un apel către cetățeni despre necesitatea asigurării confortului moral și siguranței psihologice lucrătorilor medicali aflați în prima linie în luptă cu coronavirusul.

Protecția lucrătorilor medicali este prioritară în actuala situație epidemiologică din Republica Moldova, subliniază instituția.

Viorica Dumbrăveanu Ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale - Sputnik Moldova
Societate
Dumbrăveanu, despre iresponsabilitate: ”Niciodată nu m-am bucurat atât de mult că plouă”

Ministerul informează că tot personalul medical din instituțiile strategice desemnate în tratamentul pacienților cu COVID-19 este asigurat cu echipamente de protecție. De asemenea, acesta a fost instruit în comun cu experții OMS.

Totodată, instituția menționează că situația epidemiologică prin COVID-19 este critică în toate țările din regiune, iar starea psiho-emoțională a personalul medical este un element extrem de important.

În acest context, Ministerul îndeamnă toți cetățenii să aibă o atitudine cât mai corectă față de cei care luptă astăzi pentru sănătatea noastră.

”Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale face apel la instituțiile mass-media de a nu face senzații și de a respecta dreptul la viața privată a personalului medical. De competența şi disponibilitatea lor de a se dedica deplin şi chiar mai mult, vor depinde sute de vieți”, se arată în declarația MSPS.

De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să respecte regimul de autoizolare, să stea acasă, iar atunci când apelează la ajutorul medicilor, să relateze date și informații corecte și veridice.

În Republica Moldova a fost instituită stare de urgență și este în vigoare ”codul roșu” în legătură cu răspândirea coronavirusului de tip nou.. În țară au fost înregistrate până în prezent 80 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, o pacientă în vârstă de 61 de ani a murit. Totodată, o pacientă a fost declarată tratată, testele repetate  la coronavirus fiind negative. În câteva localități din țară a fost impusă carantină.

Fluxul de știri
0