CHIȘINĂU, 19 mart – Sputnik. Toți cei care vor să ajute oameni aflați în autoizolare, persoanele social-vulnerabile sau cu dizabilități locomotorii, precum și vârstnicii care sunt în incapacitate de a merge la magazin pentru a se aproviziona cu produse alimentare sau medicamente pot da o mână de ajutor autorităților.
Pentru asta este nevoie ca fiecare doritor să obțină legitimația de voluntar în această campanie.
Astfel, Primăria Chișinău anunță că pentru a deține o astfel de legitimație, doritorii trebuie să completeze un formular.
„Mizăm, în primul rând, pe suportul venit din partea tinerilor: studenți, elevi din clasele superioare, persoane angajate, care în circumstanțele actuale nu-și pot exercita temporar activitatea de serviciu”, a precizat primarul general Ion Ceban.
Amintim, audiența cetățenilor în cadrul Primăriei a fost sistată. Astfel, persoanele care se confruntă cu anumite probleme sau situații de urgență, pot solicita asistență la telefoanele de urgență ale Direcției generale asistență socială și sănătate: (022) 27-09-45, precum și la subdiviziunile teritoriale de asistență socială:
- sectorul Botanica: (022) 53-20-83, 022) 53-20-86, 022) 78-28-90;
- sectorul Buiucani: (022) 21-22-85, (022) 22-11-09, (022) 22-27-57;
- sectorul Centru: (022) 22-75-31, (022) 22-19-38, (022) 22-74-10;
- sectorul Ciocana: (022) 42-55-28, (022) 78-27-77;
- sectorul Râșcani: : (022) 22-88-92, (022) 21-21-09, (022) 24-20-34.
Mai multe detalii, pe pagina web a Primăriei www.chisinau.md.