CHIȘINĂU, 11 mart - Sputnik. Reprezentanții Partidului Socialiștilor au făcut totalurile campaniei electorale pentru alegerile care urmează să aibă loc în circumscripția Hâncești. Zinaida Grecianîi a precizat că candidatul pentru funcția de deputat din partea PSRM, Ștefan Gațcan, a mers în toate localitățile din țară și ”a fost primit frumos de cetățeni”. Aceasta nu a ezitat să-i aducă cuvinte de laudă candidatului din partea PSRM.
”Domnul Gațcan avut întâlniri cu peste 30 de mii de cetățeni din toate cele 25 de localități de nivel întâi din circumscripția Hâncești. Socialiștii au ajuns practic la ușa fiecărei familii din această circumscripție pentru a aduce la cunoștință platforma electorală a candidatului nostru – Ștefan Gațcan”, a precizat Zinaida Grecianîi.
În cursa pentru fotoliul de deputat în circumscripția nr.38, Hâncești s-au înscris șapte candidați.
În data de 15 martie, când se vor desfășura alegerile parlamentare noi, vor lupta pentru un loc în Parlament juriștii Ion Mereuță din partea Partidului Democrat, Anatolie Postolachi din partea PLDM, Vitalie Balinschi de la Partidul ”ȘOR” și Olesea Stamate, care va reprezenta formațiunea PAS.
Vor candida și oameni din afara politicii, cum este medicul obstetrician Ștefan Gațcan. El va concura din partea Partidului Socialiștilor la scrutinul din circumscripția nr.38. În cursă s-a înscris și fostul deputat liberal-democrat Grigore Cobzac, precum și fostul primar al Chișinăului Dorin Chirtoacă.
Funcția de deputat pentru această circumscripție a rămas vacantă după ce Alexandru Botnari și-a depus mandatul, preferând să fotoliul de primar al orașului Hâncești.