Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Și-a omorât iubita, dar le-a spus tuturor că ea s-a sinucis

© Fotolia / gebphotographyПреступление
Преступление - Sputnik Moldova
Abonare
Un bărbat din Capitală și-a ucis iubita cu un cuțit, dar a făcut depoziții mincinoase precum că victima și-ar fi pus capăt zilelor din dragoste pentru el.

CHIȘINĂU, 9 mart - Sputnik.  Un locuitor al Capitalei a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru omorul intenționat al iubitei sale, după ce mai mult timp cazul a fost cercetat sub aspectul determinării victimei la suicid.

Pavel Voicu - Sputnik Moldova
În exclusivitate: Pavel Voicu, despre triplul omor de la Bălți - detalii

Tragedia s-a produs în seara zilei de 26 noiembrie 2018 într-un apartament din sectorul Ciocana al Capitalei. Inculpatul, împreună cu iubita sa, au venit în ospeție la niște prieteni. După ce au consumat alcool, cuplul s-a luat la ceartă. Bărbatul i-a aplicat victimei câteva lovituri după care a înjunghiat-o cu un cuțit de bucătărie. În urma leziunilor grave primite, victima, în vârstă de 19 ani, a decedat pe loc.

Profitând de faptul că prietenii la care venise în ospeției se aflau în altă cameră, agresorul i-a chemat și le-a spus că tânăra s-ar fi sinucis după ce el i-ar fi comunicat că nu o mai iubește.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au documentat cazul, inițiind o cauză penală pe faptul determinării la sinucidere. Peste câteva luni dosarul a fost preluat de către un procuror din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Ciocana, care a dispus o serie de expertize pentru a elucida toate circumstanțele cazului. Concluziile experților au confirmat că leziunile de pe corpul tinerei puteau fi provocate doar de către o altă persoană.

Cuțit - Imagine Simbol - Sputnik Moldova
Societate
Omor la Ciocana: O femeie și-a ucis concubinul - Video

Prin urmare, la demersul procurorului, agresorul a fost arestat, iar în urma măsurilor speciale de investigație a fost interceptat apelul telefonic al acestuia din izolator către gazdele apartamentului în care s-a produs crima. Potrivit descifrărilor, învinuitul încerca să-i determine să facă declarații în favoarea sa, precum că victima s-ar fi sinucis.

Urmare unui complex de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații, adevărul a ieșit la iveală, iar procurorul a demonstrat prin probe vinovăția inculpatului, căruia i-a mai fost imputat un capăt de acuzare – amestecul în înfăptuirea justiției și în urmărirea penală.

Fluxul de știri
0