Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Precizările responsabililor: Condițiile de spitalizare a femeii infectate cu coronavirus

CC0 / Pixabay / leo2014 / Coronavirus
Coronavirus - Sputnik Moldova
Abonare
Directorul Spitalului Clinic Republican ”Timofei Moșneaga” Anatol Ciubotaru a vorbit despre starea de sănătate a pacientei infectate cu coronavirus și a precizat în ce condiții aceasta este internată în spital.

CHIȘINĂU, 9 ian - Sputnik. Directorul Spitalului Clinic Republican ”Timofei Moșneaga”, Anatol Ciubotaru, a venit în fața presei cu precizări în legătură cu starea de sănătate a pacientei venite din Italia, infectată cu coronavirus. El a declarat în cadrul unei conferințe de presă că starea de sănătate a femeii este stabilă și se observă o ușoară îmbunătățire. La fel, directorul a precizat că aceasta suferă de mai multe patologii. 

”Pacienta se află la terapie intensivă în boxă specială. Este izolată. De ea au grijă două asistente medicale și un medic reanimatolog. Echipa de gardă - un post separat. Starea bolnavei este ușor pozitivă”, a declarat directorul Spitalului Clinic Republican ”Timofei Moșneaga” Anatol Ciubotaru. 

Anatol Ciubotaru a răspuns și acuzațiilor potrivit cărora echipa de medici de la Spitalul Clinic Republican ”Timofei Moșneaga” nu ar fi fost echipată corespunzător în momentul în care pacienta a ajuns în instituția medicală și că ar fi fost ținută în aceiași încăpere cu alți pacienți, iar sistemul de ventilare ar fi fost comună. 

Больница в Коммунарке примет пациентов с подозрением на коронавирус - Sputnik Moldova
Alte trei persoane sunt suspecte de infectare cu coronavirus - precizările autorităților

”Fiecare boxă are ventilare separată. Boxele sunt izolate una de alta și sunt la distanță destul de mare. Da, într-adevăr, acolo erau trei bolnavi dintre care doi au avut cândva intervenții chirurgicale destul de masive, care au avut anumite complicații, dar ei nu se interferează, n-au nicio conexiune și sunt absolut izolați, nu e nicio problemă. Probabil, informația a fost dată nu de un medic. Toți angajații sunt protejați. Exact toți”, a mai adăugat medicul. 

Directorul spitalului a vorbit și despre condițiile în care a fost transferată pacienta în instituția medicală pe care o reprezintă. 

”Transferul a avut loc cu serviciul AVIASAN. Echipajul a fost echipat corespunzător și astăzi o să fie poze. A fost adusă la noi la spital. A fost întâlnită de șeful departamentului, de doi reanimatologi și de epidemiolog. Traseul a fost realizat prin liftul numărul 12. După aceasta a fost prelucrat liftul”, a precizat Ciubotaru. 

Amintim că ieri o femeie care a ajuns în țara noastră din Italia a fost diagnosticată cu coronavirus. Femeia suferă de mai multe patologii.

În conformitate cu recomandărilor OMS și a normelor în domeniu naționale, pacienții adulți, depistați cu infecția coronavirus de tip nou, cu forme ușoare și medii, sunt tratați în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase “Toma Ciorbă”, însă cei care prezintă complicații grave sunt internați la Spitalul Clinic Republican (SCR).

Pacienta respectivă  a fost internată primar în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase “Toma Ciorbă”. Ulterior, odată cu agravarea stării de sănătate, aceasta a fost transferată în secția Reanimare și Terapie Intensivă a SCR. 

Fluxul de știri
0