Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Victoria Gazpromului: Companiile europene renunță la gazul lichefiat din SUA

© Sputnik / Evguebi Odinokov  / Accesați arhiva multimediaL'usine Yamal GNL
L'usine Yamal GNL - Sputnik Moldova
Abonare
Noua conjunctură de pe piața de gaze determină companiile europene să renunțe la gazul lichefiat american, în favoarea gazului rusesc.

MOSCOVA, 3 mar – Sputnik, Maxim Rubchenko. Producătorii americani de gaz lichefiat își pierd clienții din Europa. Săptămâna trecută, două companii spaniole au refuzat partidele de gaz lichefiat contractate anterior: din cauza reducerii prețurilor, a devenit mai convenabil să plătească penalități decât să ducă „gazul libertății” în Europa. În opinia experților, din conjunctura creată pe piață au de câștigat companiile rusești.

E mai ieftin să renunțe

Companiile Repsol SA și Endesa SA au renunțat la peste 200 de milioane de metri cubi de gaz, care urmau să fie achiziționate conform unui contract încheiat cu Cheniere Energy. Totuși, vor fi nevoiți să-și plătească partenerii americani.

Встреча президента РФ В. Путина с президентом Белоруссии А. Лукашенко  - Sputnik Moldova
Lipsa de reținere a liderilor - o slăbiciune periculoasă pentru state

Problema este că Cheniere vinde nu atât gazul, cât serviciile de lichefiere a lui. Clienții sunt nevoiți să le achite indiferent dacă obțin sau nu gazul.

Tariful uzinei din Corpus-Christi, de unde Repsol și Endesa urma să primească gazul lichefiat, este de 3,5 dolari pentru un milion de unități termice britanice (MBTU). Astfel, companiile spaniole au pierdut câteva zeci de mii de dolari. Au scăpat ieftin pentru că au evitat pierderi mai mari.

Potrivit datelor Direcției de Informații Energetice a SUA, acum gazul costă în țară 2,02 dolari pentru MBTU. Cumpărătorul gazului lichefiat american este nevoit să plătească suplimentar pentru lichefiere (3,5 dolari pentru MBTU) și pentru transportarea lui Europa (un dolar). Drept rezultat, combustibilul ar fi costat companiile spaniole mai mult de șase dolari pentru o unitate termică sau 211 dolari pentru o mie de metri cubi.

Президент Молдавии Игорь Додон на неформальной встрече лидеров государств Содружества Независимых Государств (СНГ) в Президентской библиотеке имени Б. Н. Ельцина - Sputnik Moldova
Politică
Igor Dodon, într-o vizită de lucru la Bruxelles: Cu cine se va întâlni
La bursa europeană de gaze TTF, prețurile sunt de două ori mai mici – 105 dolari pentru o mie de metri cubi. În acest fel, renunțând la livrările de gaz lichefiat american în favoarea pieței europene, Repsol și Endesa au economisit sute de mii de dolari.

Experții sunt convinși că exemplul spaniolilor va fi urmat și de alte companii europene. “Odată ce beneficiile de preț ale livrărilor din SUA au dispărut, renunțarea la ele este o chestie de timp”, menționează analistul Centrului de Studii Strategice și Internaționale din SUA, Nikos Tsafos.

Pe piața asiatică de gaz conjunctura este și mai proastă. Spre sfârșitul anului trecut, în Japonia prețul gazului a ajuns la 105 dolari pentru o mie de metri cubi, iar epidemia de coronavirus a stimulat scăderea prețului. Iată de ce acum diferența între cotările de pe piețele americane și asiatice nu acoperă nici măcar transportarea.

Cel puțin două companii japoneze examinează oportunitatea de a renunța la cantitățile de gaz din SUA, contractate mai devreme, scrie agenția Bloomber, cu referință la traderii internaționali de gaze.

Criza va fi una de durată

Exportul de gaz lichefiat de la uzinele americane scade de câteva săptămâni consecutiv.

Potrivit datelor platformei informaționale ICIS, livrările în Europa în ultimele trei luni s-au micșorat de două ori: de la două milioane de tone de gaz lichefiat (2,8 miliarde de metri cubi după regazificare) în noiembrie, până la un milion (1,4 miliarde) la sfârșitul lui ianuarie. Doar săptămâna trecută exportul a scăzut cu 7 la sută – până la 226 de milioane de metri cubi pe zi.

Problemele legate de vânzare determină producătorii să-și revadă planurile de dezvoltare și să-și reducă investițiile. De asemenea, Cheniere Energy a anunțat recent că amână pe un termen nedeterminat lansarea celei de-a treia linii a uzinei de lichefiere Corpus Christi, cu o capacitate de 9,5 milioane de tone – “până la momentul în care vor fi încheiate suficiente acorduri comerciale”.

Pauza s-ar putea prelungi pentru mai mult timp: în opinia specialiștilor, exportul american va fi nerentabil cel puțin până în toamnă.

“Vor fi nevoiți să suspende livrările de gaz lichefiat în următoarele șapte luni”, avertizează analiștii BloombergNEF, specializați în probleme energetice.

Această prognoză este una dintre cele mai optimiste. Mulți consideră că situația va rămâne una nefavorabilă pentru americani în următorii 2-3 ani, atât timp cât piața nu va resimți urmările suspendării multor proiecte legate de gaze. Numărul noilor uzine de lichefiere în 2021-2024 s-a redus brusc și raportul dintre cerere și oferă se va micșora.

Campbell Faulkner, principalul analist al companiei internaționale de comerț OTC Global Holdings, este convins că prețurile la gaz își vor revenit doar peste mai mulți ani, după ce majoritatea termocentralelor pe bază de cărbune din lume vor trece la gaz.

“În SUA și peste hotare trebuie construite mai multe centrale pe bază de gaz pentru a diminua surplusul de combustibil. Până atunci, pe piață nu va exista suficient spațiu pentru toți furnizorii”, a declarat el agenției Bloomberg.

Rușii sunt de neînvins

Se pare că investitorii care cumpără masiv acțiunile companiilor americane de gaz sunt de acord cu această prognoză a lui Faulkner. Hârtiile de valoare ale Chesapeake Energy, unul dintre liderii în exploatarea petrolului și gazului de șist, s-au ieftinit de patru ori – de la 95, la 28 cenți.

Acțiunile altui lider din domeniu, Cabot Oil & Gas, a pierdut în decursul unei luni 20 la sută, de la 17,4 dolari, la 14,1. Acțiunile Cheniere Energy la mijlocul lunii ianuarie s-au prăbușit cu o treime – de la 66 la 47,2 dolari.

Газодобывающее предприятие компании Укргаздобыча в Стрыйском районе Львовской области, архивное фото - Sputnik Moldova
Armaghedon pe piața gazelor: Ce se întâmplă

“Piața reacționează foarte puternic la un presupus risc de pierdere a cumpărătorilor de către companiile care lucrează cu gazul natural, apărute la începutul anilor 2010, când nu era suficient gaz pentru toți”, constată șeful companiei analitice Sandhill Strategy LLC, Katie Bays.

Analiștii occidentali recunosc că actuala situație de pe piață afectează în cea mai mică măsură companiile rusești. ”Gazprom” a lansat cu succes platforma electronică de vânzări, sporind semnificativ flexibilitatea vânzărilor spot, reușind să atragă în acest fel mai mulți cumpărători, a menționat analistul superior pentru gaz al companiei S&P Global Platts, Samer Mosis, în cadrul forumului pentru petrol și gaz de la Londra, din februarie.

Vorbind despre gazul lichefiat rusesc, Mosis a menționat că acesta “se vinde în Europa la unul din cei mai mici prețuri de pe planetă – până la doi dolari pentru un milion de unități termice britanice (aproximativ 70 de dolari pentru o mie de metri cubi)”. “Datorită acestui fapt, Rusia a devenit a doilea cel mai mare furnizor în Europa după Qatar”, a reamintit analistul.

“Gazul lichefiat rusesc se simte confortabil pe piața europeană de gaze și se bucură de avantaje competitive semnificative”, consideră redactorul revistei “European and Atlantic Basin LNG”, Desmond Wong. Acest factor depășește semnificativ demagogiile politicienilor care îi îndeamnă pe europeni să renunțe la gazele ieftine din Rusia în favoarea gazului lichefiat american scump.

“La Bruxelles întotdeauna se vor găsi niște demnitari motivați politic care vor cere să se cumpere mai mult gaz lichefiat american. Însă consumatorii, investitorii și traderii sunt dirijați de rațiuni economice, care îi determină să opteze pentru gazul rusesc mai ieftin”, spune Wong.

Fluxul de știri
0