Protestele au început dimineața. Oamenii s-au adunat la sediul Executivului, cerându-le guvernanților să iasă la discuții. Veteranii au încercat să intre în clădirea Guvernului pentru a înmâna o declarație cu mai multe cerințe, printre care retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova. Poliția a înconjurat cu un cordon sediu Cabinetului de Miniștri.
Unul din protestatari a spart ușa Executivului cu un buzdugan.
Ca rezultat, reprezentanții veteranilor de război care protestează în fața Executivului au fost invitați de prim-ministrul Ion Chicu la discuții.
Aceștia au refuzat însă să meargă pentru din cauza că a fost interzis accesul presei la această întâlnire. S-a negociat ca discuția cu Ion Chicu să fie transmisă live prin intermediul rețelelor sociale.
Asta nu i-a convins pe reprezentanții protestatarilor să meargă la întrevederea cu Chicu. Într-un final, în fața veteranilor a ieșit Ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, acesta a avut o discuție și cu presa.